scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro
În urmă cu mai mulţi ani am primit o lecţie de management pe care nu o voi uita niciodată.
Am aflat mai târziu că era importată din State, ca mai toate lecţiile de profil, dar nu contează. Mesajul este important, iar modul în care mi-a fost prezentat cred că este genial.
Eram la un curs de Time Management. Cei care aţi participat la cel puţin un curs corporatist cunoaşteţi atmosfera. În mijloc o masă cu foi, pixuri, markere şi alte cele. Noi, studenţii, aşezaţi in semicerc încadram masa de la un capăt la celălalt al sălii. Do’n Profesor, un neamţ şcolit prin America de Nord, a pus un borcan de murături pe masă. Apoi a scos din geantă vreo 15 pietre de mărimea unui pumn şi le-a introdus una câte una în borcan.
Borcanul cu pietre
Când a terminat de aranjat, pietrele ajungeau până în buza borcanului, iar Profu’ ne-a întrebat: “E plin?” Cu toţii am răspuns într-un glas: “Daaaa!”
“Sigur?” ne-a întrebat din nou şi a scos din geantă o pungă cu pietriş. A turnat conţinutul în borcan şi l-a scuturat. Pietricelele au umplut spaţiul dintre pietrele mari. Întrebarea a venit din nou: “Este borcanul plin?” De data aceasta, avertizaţi fiind, am răspuns: “Nuuu!”
