Ce ai face dacă ai fi nevoit(ă) să renunţi la şcoală pentru că nu ai bani? Să presupunem că ai ajunge totuşi la un curs de caligrafie; ai reuşi să scoţi din el miliarde de dolari? Să presupunem, din nou, că înfiinţezi o companie şi eşti dat(ă) afară din propria companie; cum ai reacţiona? Dar dacă medicul ţi-ar spune că suferi de o boală terminală, care te va răpune în maxim 6 luni, ce ai face?

Nu mai este un secret că sunt fan Steve Jobs. Nu neapărat al produselor Apple ci al lui Steve, despre care am mai scris într-un articol. Acum o să spun doar câteva cuvinte, apoi îl las pe el să vorbească.

În 2005, Steve Jobs a ţinut o cuvântare la absolvirea studenţilor de la Stanford şi a răspuns la toate întrebările de mai sus. A ştiut ce să răspundă, pentru că le-a trăit pe toate. Steve a povestit 3 întâmplari inspiraţionale din viaţa sa, care i-au marcat viitorul… şi pe al omenirii aş putea spune.

Te invit să vizionezi filmul şi să îţi spui părerea.

Clipped from: www.acetalks.com

Dacă nu înţelegi tot, sub film găseşti trascrierea completă a cuvântării.

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Albert Einstein: “ Let’s not pretend that things will change if we keep doing the same things.“

Zilele astea m-am dat mai mult pe Facebook. Unul dintre cunoscuţii mei, Rareş Manolescu, un trainer foarte bun, a scris că s-a întors de la un training unde a descoperit o nouă specie de participanţi, pe care o denumeşte ‘sac de box’. Pentru că sunt genul care se uită la tine candid, nu participă, par că acceptă tot, te evaluează bine în formulare, iar la final spun că nu schimbă nimic. ‘Dai’ în ei, încasează şi revin la starea iniţială…

Trist! Pentru ei, pentru managerii lor şi pentru companiile la care lucrează. Bani aruncaţi pe fereastră!

Atenţie schimbări!

Schimbarea ne înconjoară, schimbarea este peste tot, schimbarea este noua constantă. Se întâmplă în viaţa personală, în afaceri, în marketing, în vânzări. Schimbarea este aproape materială, o simţi, o miroşi, o guşti.

Trăim cea mai mare schimbare din ultimele decenii, criza! Despre acest subiect am mai scris două articole, ‘Nu irosi o criză bună!‘ şi ‘Nu irosi o criză bună! Reloaded‘. Era în ianuarie. Dar se pare că unii n-au învăţat nimic din criza asta. Sunt genul de oameni care aşteaptă să vadă ce se întâmplă. Este stupid să crezi că vei putea obţine aceleaşi rezultate bune făcând azi (mâine) ceea ce făceai ieri, în condiţiile în care totul se schimbă.

Până şi frecvenţa cu care apar crizele se schimbă. Noi habar n-avem cum a fost data trecută, dar pe vremea când noi am făcut ‘revoluţia’, lumea era în recesiune. N-au trecut decât 20 ani de atunci. Şi este foarte posibil ca următoarea să vină mult mai repede. Probabil nu vom mai ieşi niciodată din criză pentru că totul se schimbă într-un ritm infernal.

Şi atunci? Cum reacţionezi la schimbare? Înţelegi că schimbarea înseamnă oportunitate? Profiţi de această oportunitate?

Din acest punct de vedere lumea se împarte în trei: cei care fac lucrurile să se întâmple, cei care privesc cum se întâmplă lucrurile şi cei care habr n-au ce se întâmplă.

Tu din ce categorie faci parte? Un lucru este sigur: nu vei putea să schimbi lumea, se schimbă ea singură, dar poţi schimba lumea ta. Este timpul să iei iniţiativa, să preiei frâiele, să iei controlul gândirii tale şi a acţiunilor tale, să faci schimbarea şi să trăieşti în zilele noastre!

Realitatea este că trebuie să schimbi ce făceai până acum. Trebuie să îţi intensifici eforturile, să munceşti mai mult şi, mai ales, mai inteligent. Provoacă-te în permanenţă şi răspunde rapid provocărilor. Albert Einstein a spus ‎”Without challenges, life becomes a routine, a slow agony.” (fără provocări viaţa devine rutină, o agonie lentă).

Prin natura noastră ne e teamă de schimbare. Pe vremuri ca cea pe care o trăim este normal să simţi dezamăgire, frustrare şi furie. Ideea este să nu te laşi pradă lor şi să lupţi pentru binele tău. Altfel vei ajunge să nu mai gândeşti clar, creativitatea dispare, la fel abilitatea de a găsi răspunsuri şi de a vedea şi exploata oportunităţile.

După părerea mea efortul de a schimba gândirea ‘sacilor de box’ este de prisos. Schimbarea trebuie să vină din tine, să o simţi, să o accepţi, să o trăieşti. Abia după aceea sfaturile altora mai deştepţi sau mai exeprimentaţi te pot ajuta. Iată câteva dintre acestea:

Schimbări

1. Acceptă schimbarea ca parte a vieţii, este inevitabilă, nu te opune, nu lupta împotriva ei, nu rămâne neutru! Nu te enerva, nu fi frustrat, nu te dezamăgi. Nu poţi vedea clar cum schimbarea poate lucra pentru tine dacă eşti supărat pe ea. Dă-i schimbării o şansă!

2. Priveşte în perspectivă, la posibilităţile viitoare. Schimbarea nu este o boală terminală, este doar ceva diferit. Care poate fi ceva bun. Fă din schimbare ceva bun pentru tine.

3. Priveşte-o ca pe o oportunitate. Caută oportunităţile ce se nasc din schimbare şi profită de ele ca să ai succes. Lasă-i pe alţii să aştepte.

4. Păstrează o atitudine pozitivă, ajut-o dacă este cazul. Citeşte cărţi şi articole pe internet, ascultă CD-uri pe tema atitudinii pozitive. De mai multe ori. Caută sprijin la cei care au reuşit acum, în vremuri de schimbare. Citeşte despre ei şi faptele lor dacă nu poţi ajunge la ei.

5. Evită orice contact cu plângăcioşii, nemulţumiţii, frustraţii, dezamăgiţii, pesimiştii, apocalipticii… continuă tu enumerarea. Lasă televizorul şi ziarele (dacă nu ştiai, de acolo afli doar cât de naşpa e totul ).

6. Nu poţi reuşi de unul singur (dacă poţi, eşti un geniu!). Aliază-te cu cei care gândesc pozitiv, cu cei care au găsit soluţii, cu indivizi creativi, proactivi etc. (ai prins ideea!). Puterea de a găsi soluţii creşte exponenţial cu numărul de creiere puse la olaltă.

7. Pune pe hârtie toate lucrurile rele care ţi s-ar putea întâmpla. Fă-ţi un plan de a le evita sau a le rezolva.

8. Scrie toate lucrurile bune care pot veni din schimbare. Construieşte un plan pentru a profita de oportunităţile care se nasc din schimbare, astfel încât să ţi se întâmple aceste lucruri bune.

9. Fixează-ţi câteva obiective ca să faci schimbarea să lucreze în favoarea ta. Nu prea multe, nu prea puţine, recomandarea este 3. Treci apoi la planul de acţiune pentru a atinge aceste obiective.

10. Fii convins(ă) că eşti cel mai bun / cea mai bună. Încredera în sine este extrem de importantă. Schimbarea este o oportunitate de a te testa, de a-ţi dovedi cât de bun(ă) eşti, de a te autodepăşi.

Spuneam mai sus că-i trist pentru ‘sacii de box’. Aşa şi? Pentru tine e bine. Lasă-i pe ei să se uite cum trece trenul în timp ce tu îl conduci!
********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Robert Kiyosaki: “We go to school to learn to work hard for money.“

Cameron Herold: “Let’s raise kids to be entrepreneurs!”

Peste nici o săptămână începe şcoala. Vorbeam cu fiul pe această temă, despre faptul că intră în clasa a V-a, că lucrurile sunt altfel acum cu profesor la fiecare materie, bla, bla, bla. Lucruri care, deşi mă asculta, mi-am dat seama că nu-l interesează prea mult. Pentru că imediat ce m-am oprit să trag aer în piept mi-a zis-o repede şi scurt, ca să nu mai apuc să deschid gura: “Dar eu cum fac nişte bani ai mei? Trec în a V-a şi am voie acum.”

Mi-am adus aminte că şi anul trecut a avut o încercare de a vinde ceva colegilor de şcoală, însă i s-a interzis pentru că “nici măcar clasa a V-a nu este şi s-a apucat de afaceri prin şcoală“. Asta este tot ceea ce a reţinut el: în a V-a are voie. Bravo lui!

Şi am avut un soi de revelaţie: sistemul educaţional şi societatea ne învaţă să fim angajaţii perfecţi şi omoară orice fărâmă de spirit antreprenorial pe care se întâmplă, din când în când, să îl arate vreun elev.

Suntem programaţi să devenim angajţi umili, muncitori, dedicaţi trup şi suflet Companiei, să muncim până ne sar capacele. Părinţii se aşteaptă de la noi să ne luăm o slujbă ‘ca lumea’, să învăţăm pentru a deveni ingineri, avocati, doctori, să fim şi noi în rândul lumii, nu să umblăm după cai verzi pe pereţi încercând să o punem de câte-o afacere.

Învăţăm o grămadă de idioţenii, care nu ne folosesc la absolut nimic în viaţă, însă nimeni nu s-a gândit să bage în programă (chiar din şcoala generală) chestiuni pragmatice, cum sunt cele de mai jos:

Ce ar trebui să îi învăţăm pe copiii noştri

Sau poate s-au gândit, însă este ‘mai bine’ aşa cum e acum… Hmmm.

Viitorul aparţine antreprenorilor, nu angajaţilor. Dar chiar şi celor al căror talent este să fie angajaţi le vor folosi aceste lucruri. De ce să înfrânăm spiritul antreprenorial al unor copii sau tineri când toate previziunile spun că lumea va aparţine firmelor mici? Cine să deţină aceste firme mici, nişte angajaţi perfecţi? Nu cred…

În facultate (’86 – ’91) ai mei nu mi-au dat prea mulţi bani, mi-au dat blugi, cafea, ţigări, dermatografe, rujuri, gumă de mestecat şi alte de-astea, ce aducea tatăl meu din voiaje. Ei mi le dădeau la preţul care le convenea şi eu le vindeam mai scump prin căminele din Braşov. Nu am fost mare amator să umblu din uşă în uşă, aşa că am folosit metode banale astăzi, dar revoluţionare la vreamea aceea: am pus afişe prin cămine şi la cantină (nu mă refer la bileţelele acelea lipite unele peste altele la avizier) şi am împărţit fluturaşi la intrarea în cantină (pe acolo treceau toţi studenţii din complex).  Aş fi făcut eu şi mai multe, dar m-am plictisit şi de asta. Clienţii veneau, dar nu mai aveam chef să scriu şi să împart fluturaşi. Aşa că după un timp am ‘angajat’ câteva fete care să meargă din uşă în uşă, le-am alocat cămine şi le-am ‘dat drumul’ în piaţă. Pierdeam ceva bani pe comisioanele agenţilor, dar vindeau mult mai mult decât aş fi facut-o singur. Toată lumea ieşea în câştig! Şi uite-aşa am avut bani în facultate cât nu puteam cheltui.

În felul lor, de oameni simpli, fără multă educaţie, părtinţii mei mi-au dat şansa să înţeleg că e bună cartea, dar ar trebui să fac mai mult decât atât. Iar eu ce am făcut? Când am terminat facultatea m-am angajat la un service auto deschis de un maistru de la Dacia. Un idiot… eu, nu el. În loc să îmi continuu munca de antreprenor, am devenit un angajat perfect la o firmă mică, apoi la câteva corporaţii. Şi în naivitatea mea am fost şi fericit, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior pentru că am avut şansa să lucrez pentru câteva dintre cele mai tari coropraţii prezente în România.

Acum, ca să fiu sincer, am învăţat foarte multe muncind pentru corporaţii. Dar sunt sigur că mi-ar fi fost mult mai bine dacă aş fi continuat ce am început în facultate: să fiu antreprenor!

Revenind la fiul meu, următorul lucru pe care îl voi face este să punem cap la cap un plan de afacere, apoi să îl antrenez pentru a-şi îmbunătăţi calităţile de antreprenor pe care le arată. Deja au început problemele: maică-sa nu e de acord , deci iată o oportunitate de a ne antrena pentru găsirea soluţiilor şi pentru rezovarea problemelor.

Am fost curios să vad cum e în lumea capitalistă. Mă gândeam că numai la noi e aşa şi am vrut sa aflu cum fac nord-americanii, campionii capitalismului. Însă iată ce am găsit: un film marca TED, în care un canadian pe nume Cameron Herold, se plânge de acelaşi lucru. Hei, asta-i o consipaţie la nivel mondial!

Eu unul sunt hotărât să lupt împotriva ei. Pentru început prin pregătirea fiului meu.

Vizionază filmul şi spune-ţi părerea.

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

De fapt acest articol nu este scris de mine ci de Stephen Covey, autorul cărţii ‘The 7 Habits of Highly Effective People’.  Aveam în plan să scriu despre altceva, dar răsfoind notiţe mai vechi am dat peste  acest articol şi m-am decis să îl public. O parte din voi îl cuonaşteţi, aţii nu. Cred că este bine să îl citiţi sau să îl recitiţi pentru că acum, în perioada aceasta dificlă, avem nevoie să îl înţelegem şi să îl aplicăm mai mult ca oricând. Ideea acestui principiu are strânsă legătură cu Habit 1 propus de Covey.

Principiul 90/10

Aplică Principiul 90/10 şi viaţa ţi se va schimba (prin modul în care reacţionezi). Dar care este acest principiu?

10% din viaţă este formată din ceea ce ţi se întâmplă. 90% din viaţa este decisă de modul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.

Principiul 90 / 10

Ce înseamnă acest lucru?

Chiar nu ai control asupra a 10% din ceea ce ţi se întâmplă. Nu poţi opri avionul să întârzie, ceea ce îţi va strica tot programul. Un şofer  îţi ‘taie faţa’. În weekend o să plouă. Nu controlezi aceste lucruri. Dar cu celelalte 90% este altă situaţie. TU decizi celelalte 90%.

Cum? Prin reacţia ta. Nu poţi controla lumina roşie a semaforului, dar îţi poţi controla reacţia. Nuu lăsa oamenii să te păcălească; TU poţi controla modul în care reacţionezi.

Să folosim un exemplu. Iei micul dejun împreună cu familia. Fiica ta varsă ceaşca de cafea peste cămaşa ta de serviciu. Nu ai niciun control asupra a ceea ce tocmai s-a întâmplat. Ceea ce urmează va fi determinat de modul în care tu reacţionezi.

Înjuri. Îţi cerţi fiica pentru că a vărsat ceaşca de cafea. Ea plânge. După ce îţi cerţi fiica te întorci spre soţia ta şi o critici pentru că a lăsat ceaşca prea aproape de marginea mesei. Urmează o scurtă ceartă.

Te grăbeşti să îţi schimbi cămaşa. Cănd te întorci vezi că fiica ta a fost prea ocupată cu plânsul pentru a-şi termina micul dejun şi a se pregăti de şcoală. A pierdut autobuzul şcolii. Soţia ta trebuie să plece imediat la serviciu. Tu te grăbeşti să ajungi la maşină pentru a-ţi duce fiica la şcoala. Pentru că eşti în întârziere conduci cu 70km/h prin oraş, unde este limita de 50km/h.

După 15-20 minute pierdute şi o amendă ajungi cu întârziere la şcoală. Fiica ta fuge spre şcoala fără să îţi spună ‘la revedere’. Ajungi la birou cu 20 minute întârziere şi reealizezi că ţi-ai uitat servieta acasă. Ziua ta a inceput mizerbil. Şi continuă din ce în ce mai rău. Abia aştepţi să te întorci acasă.

Când ajungi observi ca există o tensiune în relaţia ta cu sotia şi cu fiica. De ce? Din cauza modului în care ai reacţionat de dimineaţă. De ce ai avut o zi proastă?

A) Cafeaua a cauzat-o?

B) Fiica ta a cauzat-o?

C) Poliţistul a cauzat-o?

D) Tu ai cauzat-o?

Răspunsul corect este ” D”.

Nu ai avut control asupra a cea ce s-a întâmplat cu cafeaua. Modul în care ai reacţionat în următoarele 5 secunde a cauzat ziua ta proastă. Iată ce s-ar fi putut şi ce ar fi trebuit să se întâmple.

Cafeaua este împrâştiată pe tine. Fiica ta este pe punctul de a începe să plângă. Tu îi spui blând: “Este în regulă, dulceaţă, trebuie doar să fii mai atentă data viitoare”. Apoi te duci să te schimbi.

După ce îţi pui o cămaşă curată şi îţi iei servieta te întorci în bucătărie la timp pentru a-ţi vedea fiica urcând în autobuzul şcolii. Se întoarce spre tine şi îţi face cu mâna. Ajungi la serviciu cu 5 minute mai devreme şi saluţi zâmbitor pe toată lumea. La sfârşitul zilei şeful tău remarcă faptuil că ai avut o zi bună.

Observi diferenţa. Două scenarii diferite care au început la fel. Dar au continuat şi s-au terminat diferit. De ce? Pentru că ai reacţionat diferit! Chiar nu ai control asupra a 10% din ceea ce ţi se întâmplă. Celelalte 90% sunt determinate de modul în care reacţionezi.

Iată câteva moduri în care poţi aplica Principiul 90/10.

Daca cineva spune ceva negativ despre tine, nu fi ca un burete. Lasă atacul să se prelingă ca apa pe sticlă. Nu lăsa comentariile negative să te afecteze! Reacţionează corect şi nu îţi vor strica ziua. O reacţie greşită poate duce la pierderea unui prieten, la concediere, la sters etc.

Cum reacţionezi când cineva îţi ‘taie faţa’ în trafic? Încerci să intri în el? Te enervezi? Loveşti volanul? Unui prieten de-al meu (al lui Covey) i-a căzut volanul. Înjuri? Îţi creşte tensiunea? CUI ÎI PASĂ dacă ajungi cu 10 secunde mai târziu? De ce să laşi maşinile să îţi strice ziua?

Aminteşte-ţi Principiul 90/10 şi nu îţi mai face griji.

Ţi se spune că ţi-ai pierdut serviciul. De ce să numai dormi şi să devii nervos? Se va rezolva. Foloseşte-ţi energia risipită pe griji pentru a găsi un alt job. Avionul întârzie şi îţi dă peste cap tot programul. De ce să îţî descarci frustrarea pe însoţitoarea de bord? Ea nu are control asupra a ceea ce se întâmplă. Foloseşte-ţi timpul pentru a studia, împrieteneşte-te cu un pasager. De ce să te stresezi? Nu faci altceva decât să îţi înrăutăţeşti situaţia.

Acum ştii Principiul 90/10. Aplică-l şi vei fi uimit de rezultate. Nu pierzi nimic dacă încerci.

Principiul 90/10 este extraordinar şi cu toate acestea puţini îl cunosc şi şi mai puţini îl aplică. Rezultatul? Milioane de oameni suferă de stres, depresii şi atacuri de inimă. Parcă nu mai există succes în viaţă. Zilele proaste sunt urmate de altele şi mai proaste. Lucruri îngrozitoare par a se întâmpla zilnic. Este un stres zilnic, nu e veselie, relaţiile sunt toate compromise. Viaţa este plictisitoare şi crudă. Te regăseşti în această descriere? Dacă da, nu fi descurajat.

Poate fi şi altfel. Înţelege şi să aplică Principiul 90/10. Îţi schimba viaţa în bine!!!

Cunosc acest principiu de mult timp. Şi l-am aplicat adesea. Dar am dat şi rateuri (nu de puţine ori), aşa că mă bucur pentru faptul că l-am regăsit. Partea ‘funny’ este că prima dată nu am luat contact cu Principiul 90/10 al lui Covey ci cu o variantă muzicală a sa, care spune în mare cam acelaşi lucru. Citez câteva versuri:

“In every life we have some trouble,
When you worry you make it double

Cause when you worry, your face will frown,
And that will bring everybody down.”

Le recunoşti? Şi dacă da şi dacă nu, urmăreşte videoclipul de mai jos:

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Când scriam articolul anterior mi-am amintit că am citit în Forbes USA o serie de aricole pe tema ‘Cum să devii miliardar’. Ăsta da succes!

Miliardul de dolari

Se spunea în articol că au făcut ei, oamenii de la Forbes, un sondaj printre miliardarii americani pentru a afla cum s-au îmbogăţit. Întrebarea care i-a bântuit a fost: sunt oare miliardarii complet diferiţi de noi, ăştilalţi? După 5 ani de interviuri cu indivizi superbogaţi din diferite domenii, de la staruri rock la pionieri ai internetului şi la patroni de conglomerate internaţionale, au tras concluziile.

Cică toţi au menţionat norocul şi faptul că au fost ‘acolo’ la momentul potrivit. Dar ceea ce l-a mirat pe autorul articolului este că şi bogaţii au aceleaşi temeri şi dorinţe ca şi noi, de exemplu se tem pentru sănătate şi vor ce este mai bine pentru copiii lor. Atât de americănesc…. Pe mine miră că acest lucru este suprinzător pentru unii.

În sfârşit, au ajuns la concluzia că sunt şi diferenţe între miliardari şi restul lumii. Diferenţele se referă la modul în care abordează problemele. Iar acest lucru nu mă mai miră, trebuie să aibă ei ceva diferit, altfel am fi cu toţii miliardari. Autorii studiului au reuşit să grupeze aceste diferenţe în 3 ‘secrete’ care i-au ajutat pe miliardari să devină ceea ce sunt.

Primul secret: nu le este frică de eşec. Majoritatea celor intervievaţi au spus că cel mai adesea au avut de ales între a sta la cutie, în siguranţă şi a-şi asuma riscuri calculate. Este evident ce au ales, orice afacere implică riscuri, iar ca să devii putred de bogat trebuie să îţi asumi riscuri mari.

Toţi au spus că au ratat de mai multe ori înainte de a reuşi, că au învăţat câte ceva din fiecare nereuşită şi din greşelile pe care le-au făcut. Apoi s-au suit din nou în şa. Nu au lăsat experienţele triste să le distrugă moralul, pasiunea şi optimismul.

Al doilea secret: se uită creativ la probleme si caută noi si noi surse de venit. Iau problemele, le învârt pe toate feţele şi acolo unde unii critică şi caută vinovaţi, ei gasesc noi oportunitaţi.

Dacă pe primele două le-am intuit cumva si le-am enumerat sub o formă sau alta într-un articol mai vechi intitulat 15 REGULI PENTRU SUCCESUL ÎN AFACERI ŞI ÎN VIAŢĂ ÎN GENERAL, al treilea secret m-a lăsat cu gura căscată. Trebuie să recunosc faptul că nu mă aşteptam la aşa ceva, deşi este foarte logic. Iată ce înseamnă să priveşti viaţa altfel şi să recunoşti ce te ajută cu adevărat!

Vă provoc ca înainte de a citi mai departe, să faceţi un exerciţiu şi să ghiciţi al treilea secret al miliardarilor. Apoi daţi click pe linkul de mai jos şi citiţi răspunsul.

Al treilea secret: s-au căsătorit bine! Interesant, nu? Am rugămintea să scrieţi la comentarii care aţi crezut voi că este al treilea secret. Eu m-am gândit la ceva legat de disciplină sau de rapiditate în luarea deciziilor.

Acest ‘bine’ nu înseamnă soţi/soţii bogaţi(e) ci parteneri care i-au sprijinit. Drumul spre succes este plin de sacrificii. Stresul poate fi ucigător. Dar atunci când ai alături pe cineva care crede în tine şi te sprijină cu adevărat, îţi dă aripi mai ceva decât Red Bull.

Mulţi dintre cei intervievaţi au spus ca au îndurat sărăcia. Au stat cu chirie, au avut câte două slujbe şi au lucrat în clasicul garaj, dar nu au renunţat. Unii au câştigat ceva, apoi au pierdut tot şi au luat-o de la capăt. Este extrem de important ca cel/cea de lângă tine să accepte toate acestea.

Un alt articol în legătură cu acesta prezenta 3 mituri despre începerea unei afaceri noi de succes. În postul următor le voi prezenta şi eu, aşa că staţi conectaţi. Numai bine!

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar te poţi înscrie pentru a te notifica în mometul lansării. Click aici.

********

No, amu-i iarăşi 2010! A fost un 2009 crizat şi, spun unii, 2010 va fi şi mai crizat. Cel puţin în prima jumătate. Şi ca tot omul, la cumpăna dintre ani, oricât de crizaţi ar fi ei (ani şi oameni), am apăsat pe tasta ‘egal’, fac recensământul anului defunct şi promisiunile, planurile pentru cel nou. Este o acţiune sănătoasă şi necesară. Lumea este în schimbare, schimbarea este în schimbare (dacă e să ne luăm după teoria Maya), iar noi trebuie să fim la curent cu toate şi să profităm de toate oportunităţile ca să avem succes în aceste condiţii. Sau măcar să supravieţuim (hmm, nu îmi place ideea, dar în anumite situaţii supravieţuirea însăşi este un succes!). Cu toate informaţiile astea ne facem un plan. Dar înainte de a plănui acţiunile viitoare trebuie să vedem ce am făcut, unde suntem, cum stăm, de unde începem noul an etc.

Întrebări, întrebări

Ideea este ca astfel de analize să se facă mai des decât anual, iar eu aşa îmi propun. Om vedea mai târziu, însă la puţin timp după Revelion stăteam aşa, la o cană de vin fiert şi îmi puneam o mulţime de întrebări. Prea multe pentru a putea trage o concluzie, aşa că m-am limitat la următoarele, pe care le consider critice:

1. Care au fost cele mai mari succese pe care le-am avut în 2009? (Cum fac în 2010 să continuu?)
2. Care au fost cele mai mari nereuşite pe care le-am avut în 2009? (Cum pot corecta, cum fac să nu se mai repete?)
3. Cine sunt persoanele / angajaţii cheie şi cât de implicaţi au fost? (Cum pot să îi motivez pe cei care au contribuit să rămână măcar la fel şi în 2010? Cum pot să îi motivez mai mult pe cei care nu au contribuit destul?)
4. Ce spun clienţii mei prietenilor lor despre mine / compania mea? (Care este reputaţia oamenilor / serviciilor / produselor?)
5. Care este cea mai mare valoare pe care am oferit-o? (Ce fac eu / ce facem noi mai bine decât oricine altcineva si cum pot / putem să fim şi mai buni in ceea ce facem?)

Phiuu, aceasta a fost partea simplă! Greul acum începe, trebuie să dau şi răspunsurile. Apoi să-mi fac planul…

Tu ce întrebări îţi pui la sfârşitul unui ciclu? Sau poate procedezi altfel; cum?

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar te poţi înscrie pentru a te notifica în mometul lansării. Click aici.

********

O colegă de pe Linkedin, studentă, căreia din curtoazie nu îi dau numele, mi-a trimis mesajul din imagine împreună cu acceptul pentru publicarea sa.

Cred că majoritatea dintre noi am fost puşi în situaţia de a alege între un tânar absolvent şi un candidat exeperimentat. Subiectul este sensibil, iar problema ridicată de el este spinoasă.

Tinerii absolvenţi merită şi trebuie să primească o şansă, însă, în acelaşi timp, ei trebuie să înţeleagă faptul că diploma de absolvire nu le garantează un loc de muncă.

Ceea ce le recomand eu tinerilor absolvenţi este să fie realişti. Companiile nu sunt organizaţii non-profit şi vor rezultate imediate de la angajaţi. Angajările se fac în funcţie de competenţe, de contribuţia pe care noul angajat promite să o aducă. Foarte adesea experienţa ajută. Această situaţie nu se va schimba, este la fel în ţările cu economie avansată şi în ţările emergente.

Important pentru tineri este să conştientizeze acest lucru şi să reacţioneze în interesul propriu. Sau pot să se lase afectaţi negativ, să se plângă de situaţie, să blameze companiile. Pentru binele lor le recomand să treacă peste supărare şi să îşi facă un plan.

Companiile fixează obiective fiecărui manager. Este datoria acestor manageri să facă tot ce trebuie pentru a atinge sau a depăşi obiectivele. Printre aceste datorii se numără dezvoltarea unei echipe. Ei creează un profil ideal al angajatului pentru fiecare post scos la concurs. Interviurile sunt susţinute în aşa fel încât să descopere la candidaţi cât mai multe calităţi, competenţe, atitudini, comportamente care corespund imaginii ideale.

Dacă experienţa este foarte importantă, atunci tinerii absolvenţi nu pot concura cu şanse în faţa candidaţilor experimentaţi. Dacă poziţia este una de ‘entry level’ atunci şansele unui tânăr absolvent sunt mult mai mari în faţa unui candidat experimentat. Acestuia din urmă i se pune, de regulă, eticheta ‘overqualified’.

Sunt companii, şi nu puţine, care angajează tineri absolvenţi. După cunoştinţa mea, cele mai multe sunt în domeniul IT&C (la departamente gen Call Center şi Telemarketing), marketingului, trade marketingului, merchandisingului, companiile de distribuţie etc. Nu cunosc toate domeniile, dar sunt convins că în fiecare există companii mari şi mici care oferă posturi pentru tineri.

Colega întreba: “În România de astăzi .. are şanse un absolvent să fie ales şi să se impună în faţa concurenţei strânse de pe piaţa muncii?” Cu siguranţă da. Şi cei cu experienţă de astăzi au fost cândva tineri absolvenţi. Sunt de luat în considerare trei aspecte. Primul: ca în orice, mulţi pornesc la drum şi numai o parte ajung la linia de sosire. Al doilea: în cât timp vor să ocupe postul visat. Al treilea: cât de mult sunt dispuşi să muncească pentru a reuşi. Să le luăm pe rând.

1. Nici cei cu experienţă nu ocupă, cu toţii, posturile visate. Cu siguranţă la fel se întâmplă şi se va întâmpla cu tinerii absolvenţi.

2. În urmă cu vreo 11 ani eram Regional Manager la BAT, pe mai bine de jumătate din România. Discutam cu o studentă din familie şi mi-a spus că şi-ar dori un post ca al meu când termină faculatea. Am rămas perplex. Mie îmi trebuiseră 8 ani să ajung acolo şi mă consideram extrem de norocos că a durat doar atât.

Citeam cu bucurie în revista Cariere despre o fostă colegă, pe care am angajat-o ca Merchandiser după ce a terminat faculatea, că a fost promovată în poziţia de Marketing Director. Au trecut 12 – 13 ani. Doar o şansă extraordinară poate face ca lucrurile să se întâmple repede.

3. Revin la discuţia cu studenta din familie. Am întrebat-o dacă ar accepta să facă ce am făcut eu până să ajung Regional Manager. Ştiţi ce a răspuns? Nu. Ar fi vrut direct jobul meu, că doar de-aia a făcut facultate. M-a lăsat fără cuvinte. După ce am terminat facultatea de Mecanică (Autovehicule Rutiere) m-am angajat ca mecanic într-un service auto, timp de 6 luni înainte de a fi promovat inginer (oarecum, pentru că lucram în continuare în rampă). Am trecut la Coca-Cola, unde am început cu montat casete luminoase iarna, la mare. A trecut ceva vreme până am devenit Marketing Supervisor. După doi am m-am mutat la BAT unde am început cu lipit chenare la geamurile bodegilor şi stickere pe chioşcuri. Abia după 8 ani şi 3 începuturi am putut să aplic direct la o funcţie de manager.

Colega menţionată mai sus a început cu lipitul aceloraşi stickere, cu ştersul prafului de pe rafturi şi cu aranjatul ţigărilor în geamurile chioşcurilor. Şi astfel de exemple mai am. De fapt toţi cunoscuţii mei, români şi straini, care ocupă astăzi poziţii importante, au început de jos şi au muncit mulţi ani înainte de a ajunge unde sunt azi.

Dragi tineri absolvenţi, nu vă chinuiţi singuri cu gânduri negre! Apucaţi-vă de treabă, aveţi răbdare, munciţi mult, munciţi bine, învăţaţi tot timpul şi într-o zi veţi ocupa postul visat şi veţi face ce vă place. Scurtăturile nu sunt benefice pe tremen lung. Am văzut oameni promovaţi înainte de vreme, care şi-au atins limitele propriei incompeneţe foarte repede.

Orientaţi-vă către posturi pe care aveţi şanse să le ocupaţi, de unde puteţi învăţa (şcoala nu este totuna cu serviciul, cu viaţa reală) şi unde puteţi evolua. Luaţi-o de jos, învăţaţi cum se văd lucrurile din tranşee şi veţi avea şanse să deveniţi lideri apreciaţi, eficace şi eficienţi.

Singura persoană responsabilă pentru reuşitele sau eşecurile mele sunt EU! Pentru că întotdeauna, conştient sau inconştient, eu am făcut alegerile. Nu societatea, nu companiile, ci EU!!!

Pentru a înţelege mai mult despre acest subiect vă recomand să citiţi cartea lui Stephen R. Covey ‘The 7 Habits of Highly Effective People’. Am scris câteva articole pe acest subiect şi voi continua să mai scriu câteva. Însă adevărata învăţătură o veţi afla citind cartea aceasta şi celelalte scrise de Covey. Şi nu numai de el…

În final vreau să răspund întrebărilor adresate de tânăra colegă.

Am recrutat tineri? Da.

I-am supus aceluiaş interviu ca şi pe cei experimentaţi? Da.

Angajarea unui proaspăt absolvent este vazută ca un risc de către angajatori? Nu cred. Companiile îşi calculează riscurile şi atunci când angajează un tânăr absolvent o fac pentru că îşi doresc acest lucuru.

În România de astăzi .. are şanse un absolvent să fie ales şi să se impună în faţa concurenţei strânse de pe piaţa muncii? Cu siguranţă da, am răspuns deja acestei întrebări.

Entuziasmul şi dorinţa de a învăţa pot să compenseze lipsa experienţei? Sincer, nu cred, însă sunt convins că tinerii cu astfel de atitudine şi comportament vor obţine mult mai repede experienţă.

Aş alege un tânăr în defavoarea altor candidaţi cu experienţă? Am ales întotdeauna persoana pe care eu am considerat-o cea mai potrivită pentru postul scos la concurs. Uneori au fost tineri absolvenţi, alteori nu.

Vă încurajez pe toţi cei care aţi citit acest articol să contribuiţi cu idei care să îi ajute pe tinerii noştri.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar te poţi înscrie pentru a te notifica în mometul lansării. Click aici.

********

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

Citeam un studiu american în care se spunea că la ei, acolo, majoritatea angajaţilor petrec în medie 10 ore pe lună plângându-se sau ascultându-i pe alţii plângându-se de şefi, companie, sistem etc.  Şi mai ‘amuzant’ li se părea că o treime dintre angajaţi petrec 20 ore pe lună cu această îndeletnicire.

Negativism

Autorul se jură că este adevărat, că la început nu a crezut nici el, dar a organizat o cercetare la 200 de firme şi a obţinut rezultate identice.

Nu am făcut şi nici nu am cunoştinţă să se fi făcut la noi un astfel de studiu. Dar mi-e teamă de rezultate. Nu cred că noi, ca naţie, suntem mai buni sau mai răi decât alte popoare. Însă la cârcotit avem centură neagră!

De atunci am conştientizat fenomenul şi m-am surprins ‘exersându-l’ alături de colegi. De asemenea şi pe cei din echipa mea i-am ascultat ‘practicând’ plângerile. Fără să fi calculat, ci mai mult ca percepţie, tind să cred că îi ‘batem’ pe americani.

Un lucru este clar, atunci când ne plângem ne eliberam de energiile negative pe care le acumulăm. Şi acesta este un lucru bun. Dar de ce acumulăm aceste energii? Putem evita acumularea acestor energii? Cum?

Dacă judecăm la rece ne dăm seama că nu ajută compania, nici clienţii, nici persoana cu care discutăm, nici persoana sau sistemul despre care discutăm, nici măcar pe noi. Şi atunci de ce o facem?

Respectivul articol nu dădea răspunsuri acestor intrebări, însă am găsit altele în care se prezintă câteva motive, rezultate în urma altor studii. 1100 de angajaţi şi 300 de executivi HR, din companii americane şi canadiene, au fost rugaţi să îşi exprime sentimentele în legătură cu actualul loc de muncă. De asemenea au fost invitaţi să descrie locul de muncă ideal.

Nu cred că veţi fi surprinşi de faptul că raportul arată o diferenţă enormă între imaginea locului de muncă actual şi cel ideal. Nici de faptul că emoţiile negative au o contribuţie masivă la creşterea ratei de rulaj a personalului, la scăderea productivităţii şi a performanţei angajaţilor.

În urma măsurării naturii şi a intensităţii emoţiilor angajaţilor în legătură cu locul de muncă studiul spune că, în medie, jumătate dintre angajati au sentimente negative şi o treime intens negative. Motivele sunt următoarele:

>> cantitatea execesivă a muncii prestate (încărcătura muncii)

>> îngrijorarea că managerii nu sunt destul de abili să conducă cu succes compania / departamentul

>> nesiguranţa legată de viitor, în special de stabilitatea locului de munca pe termen mediu şi lung, venituri şi pensionare

>> lipsa provocărilor în munca pe care o prestează, lipsa implicării în luarea deciziilor, neluarea în seama a opiniilor proprii

>> nerecunoaşterea sau recunoaşterea insuficientă a meritelor, a contribuţiei şi a efortului; părerea că plata nu se face conform cu performanţa

Studiul arată că particianţii au o imagine clară asupra locului ideal de muncă. Angajaţii au identificat trei nevoi majore care să îi conducă spre performanţă şi dăruire pentru organizaţie:

>> nevoia de a fi conectaţi la – şi competenţi în munca prestată (hmm, cam pompos!)

>> nevoia de a-şi îmbunătăţi capacităţile, de a se dezvolta şi de a-şi construi o carieră

>> nevoia de recunoaştere

În experienţa mea nu am întâlnit compania perfectă şi locul de muncă ideal. Să fim realişti şi să recunoaştem: aşa ceva pur şi simplu nu există!

Treaba-i naşpa

Îmi aduc aminte cu cât entuziasm părăseam un loc de muncă şi mergeam la următorul. Iar după o perioadă parcă nu mai era aşa de bine… După o altă perioadă nu mai era bine deloc şi începeam să îmi caut alt loc de muncă (sau dădea norocul peste mine şi mi se oferea ceva mai BUN!). Iar ciclul se relua. Să nu îmi spuneţi că nu aţi trecut măcar o dată prin asta, cu excepţia situaţiei în care abia v-aţi angajat la primul loc de muncă, că nu vă cred.

Există studii, iar unii câştigă bani buni pentru că ne predau acest lucru: motivaţia este mare la angajare, apoi scade şi iar scade. Dacă ceva nu se întâmplă pentru a remotiva angajatul, acesta cârcoteşte, se plânge şi în final pleacă.

Partea rea este ca pe toată durata cât ‘nu mai este aşa de bine’ avem tendinţa să fim negativişti, să ne luăm aliaţi dintre colegi, să afle toţi că ‘treaba-i naşpa’. Nu mai performăm, nu ne mai implicăm si tot alţii sunt de vină. Nu e bine deloc! Pentru noi în primul rând, dar nici pentru cei din jur, pentru companie şi clienţi.

Ce-i de făcut? Am cules de-a lungul timpului multe sfaturi, pe care le voi publica într-un alt post. Acum spun doar atât: trebuie să ne antrenăm noi înşine să gândim pozitiv. Să ne intrebăm nu doar ‘acest comentariu este cu adevărat ceea ce cred?’ ci şi ‘acest comentariu aduce valoare?‘

Dacă raspunsurile sunt ‘nu’ şi ‘nu’, atunci să nu mai comentăm. Vremurile sunt grele şi este nevoie de multă încărcătură pozitivă în noi toţi pentru a le depăşi cu bine.

Hai să facem lucruri care aduc cu adevărat valoare şi să lăsam tot restul de-o parte!

‘Negativismul este o iluzie creată de minţi limitate pentru a se preteja şi a se apăra‘ – Ambika Wauters

‘Negativismul este scump. Companiile au costuri de milioane de dolari în fiecare ani din cauza negativismului‘ – Gary Topchik

Niciun monument nu a fost ridicat vreodată pentru cei care aduc critici. Ele sunt făcute pentru cei care le primesc.

PS: După ce am terminat de scris articolul am primit un mesaj cu ataşamanetul de mai jos. Replica de final este în ton cu subiectul

Programul de munca

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar vă puteţi înscrie pentru a vă notifica în mometul lansării. Click aici.

********