scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro
De ce suntem din ce în ce mai mulţi dintre noi activi pe Linkedin? Uşor de răspuns: pentru că Linkedin ne ajută să construim, să dezvoltăm şi să folosim reţeaua profesională.
Misiunea Linkedin este “să creeze conexiuni între profesioniştii din toată lumea, pentru a fi mai productivi şi pentru a avea mai mult succes”. Linkedin ne permite (citez din declaraţiile fondatorilor) :
• Să găsim şi să facem cunoştinţă cu potenţiali clienţi şi furnizori de servicii;
• Să dezvoltăm şi să colaborăm pe proiecte, să culegem informaţii, să rezolvăm probleme;
• Să găsim şi să fim găsiţi pentru oportunităţi de afaceri, să ne facem parteneri de afaceri.
Pentru a ne ajuta în acest efort Linkedin a creat secţiunea ‘Groups’. Însă majoritatea grupurilor nu ne permit să ne promovăm afacerile, produsele, serviciile şi oportunităţile de afaceri. Astfel de postări sunt considerate reclamă şi sunt şterse de către administratorii grupurilor. Sunt deciziile lor şi le respect, fiecare proprietar de grup face regulile, iar membrii trebuie să le respecte. Cred în acelaşi timp că putem face ceva şi pentru cei care vor să îşi promoveze ofertele.



