Din când în când merg la o cafenea unde se stă foarte comod pe canapele. Există un singur loc în cafenea unde două canapele sunt aşezate spate în spate.  Şi dacă te rezemi poţi auzi binişor ce vorbesc cei de dincolo, mai ales când o fac plini de aplomb. Acolo m-am aşezat o dată împreună cu un amic…

Aşa am aflat de la un flăcău cât de naşpa i se pare lui la muncă, cât de mult se fofilează din cauza asta, cum se dă bolnav uneori pentru că nu are chef să meargă la serviciu, cum le dă clienţilor toate discounturile pe care le cer (aşa, în ciuda firmei şi a şefului) etc. Am băut cafele mari şi am avut timp destul să aflăm multe ‘jmecherii’, cum îl cheamă şi unde munceşte (mă rog, unde se face că munceşte). Şi surpraiz! Patronul firmei era un bun prieten al partenerului meu de cafea . Ce a urmat este lesne de imaginat… prietenul amicului meu este acum fostul patron al flăcăului laudăros. Şi al supervisorului său.

Reţea socială

În zilele noastre nici nu mai este nevoie de prietenii şefilor, care să audă din întâmplare cum angajaţii se plâng de ei şi care să le transmită informaţia. Astăzi angajaţii au posibilitatea de a o face ‘aproape’ direct. Pentru că există reţelele de socializare. Acestea sunt adesea folosite în scopuri profesionale, pentru a intra în contact cu foşti, actuali şi viitori colegi, clienţi, furnizori, angajatori. Reţelele Linkedin şi Facebook ajută din ce în ce mai mult angajatorii şi angajaţii să intre în contact. Nici Twitter nu e de lepădat.

Reţelele te pot ajuta să te angajezi. Asta ar fi partea cu îngerul din titlu şi nu vreau să o accentuez acum. Mult mai uşor reţelele pot fi demoni şi te pot concedia. Sau cel puţin pot să îţi facă ziua amară dacă nu ai grijă ce postezi. Şi când o faci…

De o vreme încoace este tot mai greu să ai intimitate. Pe reţelele de socializare aceasta lipseşte aproape cu desăvârşire (dacă nu îţi faci setările potrivite), tot ce postezi este este vizibil. Mai jos sunt am postat câteva greşeli pe care le poţi face în reţelele de socializare şi care îţi pot otrăvi cariera.

1. Ora la care postezi – dacă ai un job de birou, dacă petreci ceva timp în faţa calculatorului la muncă sau dacă ai un smart phone, e greu să scapi tentaţiei de a posta ceva. Şi cum marea majoritate a reţelelor înregistrează ora la care o faci, cineva mai curios din fire ar putea vedea ce execuţi tu la serviciu. Acum, eu cred că nu e o mare problemă dacă în timpul pauzei de prânz sau când te relaxezi mai faci un comment sau postezi un link. Dar nu exagera! Am văzut azi la TV că sunt companii care achiziţionează programe ce blochează accesul la reţelele sociale de pe computerele firmei. Asta-i vestea bună, se taie robinetul şi gata. Vestea proastă este că majoritatea firmelor lasă accesul liber, iar şeful tău sau şeful şefului tău te-ar putea urmări o perioadă şi poţi da de bucluc. Dacă tot o faci, măcar mai bagă din când în când şi câte un post de bine despre firma la care lucrezi şi despre produsele / serviciile sale, fă un pic de reclamă.

2. Fotografii şi video – este evident faptul că nici un viitor potenţial angajator, nici actualul nu ar aprecia să te vadă în ipostaze cel puţin indecente. Aşa că n-ar fi rău să renunţi la fotografiile / filmele în care eşti la mare amor cu halbele de bere şi sticlele de tărie, în care eşti îmbrăcat(ă) sumar, în care tai cozile pisicilor etc. Nu e cazul să postezi nici poze /  filme  în care te rogi la biserică şi pupi icoanele. Şi în niciun caz nu posta la pozele de profil pe cele ale lui Brad Pitt sau Angelina Jolie, nu cred că firmele îşi permit să îi angajeze. Pe de altă parte nu este rău să arăţi că ai un pic de umor, dar în limitele bunului simţ (de fapt umorul care depăşeşte aceste limite se numeşte mârlănie şi mitocănie).

3. Informaţii personale şi profesionale – dacă una spui în CV şi alta pe reţele, ai mari şanse să fii respins la interviu (asta în cazul în care apuci să fii chemat). Atenţie ce spui şi la actualul serviciu! Atunci când sunt diferenţe mari faţă de ceea ce apare în contul tău pe reţele, vei fi catalogat ca mincinos.

4. Statusuri – evită-le pe cele de genul “Mă doare undeva, mâine mă dau lovit şi stau în pat toată ziua”; sau “Mă doare la başcheţi când termin proiectul”; sau “Azi i-am tras ţeapă unui client”; sau “Sex: mare” (asta-i reală, pe cuvântul meu! E a unui individ, nu îi dau numele, care se dă mare specialist în vânzări, psihologie, marketing, viaţă etc. etc. – el e tare în toate, contrazice pe toată lumea, dar nu are nicio iniţiativă, nimic original – mamă, mamă, ce mi l-aş dori la interviu! ). Exemplele de până acum te privesc direct si dacă te ţaci singur, te priveşte. Mai urât este dacă scrii statusuri de genul “Ion e la birou şi se uita la meci pe net”, deja te dai la colegi şi nu-i frumos.

5. Postări – încă nu s-a inventat jobul perfect, compania perfectă, şeful perfect, colegii perfecţi, clienţii perfecţi şi aşa mai departe. Toţi au câte-o bubă, în afară de tine, evident. Dar nu îi critica în reţelele de socializare, nu te plânge de ei în public. Dacă ai ceva de spus, spune-le-o în faţă!

6. Comentarii – fel de fel de indivizi postează fel de fel de comentarii. Ai grijă în ce polemici intri şi ce opinii declari. Acum, ca să fiu sincer, mie nu îmi prea plac câinii, chiar în urmă cu 2 săptămâni m-a ‘capsat’ unul din senin, nu ştiu ce i-o fi căşunat. Pentru 3-4 zile am avut tendinţe ucigaşe, am vrut să îi dau otravă. Dar m-am abţinut. Inclusiv de la a scrie pe Facebook un comentariu la o postare similară. Acum mi-a trecut. Pare o chestie banală, dar este ilegală (şi nu vorbesc de necazuri cu iubitorii de animale, ci de lege adevărată, poţi lua amenzi mari dacă omori câini vagabonzi). Ca să nu mai spun că putea să vadă postarea mea vreun şef sau potenţial partener iubitor de animale… Evită discuţii pe teme rasiale, politice, religioase, mă rog orice poate fi interpretat ca discriminatoriu, neetic, atac la persoană etc.

7. Asociere – nu poţi controla ceea ce postează prietenii tăi. Dar poţi urmări ce postează şi dacă este ceva compromiţător la adresa ta, roagă-i să îl/o ştergă. În acelaşi timp ai grijă cu cine te ‘înhăitezi’, poţi fi judecat după prietenii pe care ţi-i alegi, mai ales dacă le dai des replica şi intri în discuţiile postate de ei.

8. Setările de securitate – acum aceste opţiuni sunt foarte avansate, le poţi personaliza în multe feluri. Poţi decide cine ce să vadă. Citeşte bine ce pot să facă pentru tine aceste setări şi foloseşte-le.

Nu lăsa pe oricine să vadă tot ce postezi, dacă eşti genul care îşi dă frâu liber pe net ar fi de preferat să limitezi accesul către postările tale. Sau fă un grup în care să te poţi înscrie numai pe bază de aprobare. Sau fă-ţi două conturi, cu grade de acces diferite, unul public şi profi, celălalt personal şi ‘liber în cuget’.

În consecinţă: Ai dreptul să taci, tot ce scrii va fi folosit împotriva ta

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

“Being a good employee is not being a suck up. Suck ups are not good employees; they are just being used.” – Anonymous

Şefu'

Toată lumea ştie că prietenii ţi-i alegi, duşmanii te aleg ei pe tine, însă familia şi şefii ţi-i dă Dumnezeu. Acum, dacă din şefi îţi faci prieteni sau duşmani (mă rog, uneori familie, dar aici nu mă bag ) depinde în întregime de tine. Majoritatea dintre noi avem câte unul şi, cred eu, că ne-ar plăcea să îi intrăm în graţii. Uneori nimic nu ajută, dar asta-i altă poveste.

Ştiu, noi facem totul ca la carte, însă mai sunt unii prinşi cam des în offside şi care apoi dau vina pe şefi că sunt aşa şi pe dincolo. Pentru ei, nu pentru noi, Doamne fereşte, listez mai jos câteva recomandări care sper să îi ajute:

Să vină la muncă – E basic, dar oricât ar părea de ciudată această recomandare, sunt indivizi care fac ce fac şi se îmbolnăvesc subit când e de treabă, le mor bunicii a treia oară sau le curge apa de la vecini deşi stau la casă. Mai sunt cei cărora nu le sună alarma de trezire decât de 3 ori pe lună sau care dau de câte un accident în fiecare dimineaţă (nu e vina lor că întârzie). Şi cei care îşi termină treaba în permanenţă cu 1-2 ore înainte de finalul programului şi dacă tot sunt aşa de eficienţi dispar pur şi simplu.

Să îşi cunoască şi să îşi facă bine treaba – “Pe bune? Să mor io, dacă ştiam că aşa se face nu greşeam!” Sunt indivizi care au centura neagră la replici de genul acesta. Nimeni nu le ştie pe toate şi e OK ca din când în când să mai întrebe cum se face aia sau ailaltă, dar ar fi de preferat să nu îi dea prea des ocazia şefului să spună “Ar fi trebuit să ştii asta până acum”.

Să nu se fofileze – Chiar dacă pare că nu, şeful veghează! Vede şi aude, ştie ce îi poate pielea fiecăruia. Aşa că cel mai simplu ar fi pentru angajat să îşi facă treaba. Să şi-o facă bine!

Să aibe influenţă pozitivă – Bârfa şi plângerile de tot felul reprezintă ocupaţia preferată a unora. Ba ai zice că le scrie în fişa postului şi, conştiincioşi cum sunt, se perfecţionează continuu. Se întâmplă uneori, rar, ce-i drept, să le-o ia altcineva înainte, însă recuperează rapid şi preiau conducerea discuţiei. Iar când prind pe câte unul că greşeşte îl fac de ocară peste tot.

Să urmeze directivele – Frate, au câte unii nişte şefi care le tot dau chestii stupide de făcut! Or fi importante pentru şefi, dar parcă au şefii habar de ceva? Pentru ei nu sunt la fel de importante, ştiu ei mai bine ce au de făcut. Ia să-i mai lase în pace cu tâmpeniile, să şi le facă şefii singuri sau să le dea lingăilor!

Să comunice îndeplinirea sarcinilor – Parcă şefii n-ar şti că ei duc la bun sfârşit toate sarcinile. Au făcut-o şi pe-asta, ce mai trebuie să spună când şi cum? Agasanţi şefii ăştia!

Să participe la găsirea soluţiilor – Da, echipa are probleme, dar ce, e treaba lor să ofere soluţii? Să le dea şeful, că doar de-aia ia o căruţă de bani. Să şi-i câştige!

Să aibe iniţiativă – Am întâlnit mulţi angajaţi cu atitudine de genul “las’ că s-o găsi unul care să o facă şi pe-asta”. Sau “ce să îi zic lu’ şefu’ de chestia asta, că mi-o dă mie s-o rezolv”. Las’ că-i bine şi-aşa, cum a mers până acum o să meargă şi de aici înainte.

Să promită şi să livreze ce promit – Mai sunt câte unii care se feresc de angajamente ca dracul de tămâie. Ca să scape de gura şefului, se angajează uneori să facă câte ceva şi uneori le iese, dar de regulă e aşa de greu, întreaga lume este împotriva lor. Cum să îşi ţină promisiunile în condiţiile astea? Sărmanii!

Să înveţe tot timpul, să se dezvolte – Auzi, ştii ce? Dacă firma îi vrea deştepţi să îi trimită la cursuri! Ce ei au timp de studiu? Lasă, că sunt buni aşa cum sunt, îşi fac targeturile, nu au gânduri de mărire, ca să zică cârcotaşii că se dau ei deştepţi.

Să fie loiali – Bre, asta-i nu-i nici firma lor, nici a lui tata lor.Vin şi ei la treabă să câştige o pâine, acum mai vor şefii să şi ridice firma în slăvi pă peste tot. Sau ce, e treaba lor să îi dea pe goarnă pe ăia care fură de la firmă? Şi până la urmă, dacă tot o fac alţii, de ce n-ar ciupi şi ei un pic, că are firma de unde?!

Să fie respectuoşi – Ceilalţi trebuie să le arate respect întâi şi apoi mai vedem. Mai ales dacă sunt vedetele echipei…

Să participe la activităţi cu colegii şi / sau cu şeful – Lor nu le plac chermezele cu colegii, nişte prăpădiţi. La ce le foloseşte să îi cunoască? Iar şeful, lasă-l să stea la birou, ce să caute cu ei pe teren? La o cafea împreună cu şeful? Ce să îşî spună? Îşi fac treaba, nu e nevoie să se cunoască mai mult de atât.

Gata, mă opresc aici! Pentru cei interesaţi anexez linkurile următoare, care tratează aceeaşi temă:

http://www.ehow.com/how_2310372_please-your-boss.html

http://www.helium.com/items/165132-how-to-please-your-boss

http://www.askmen.com/money/career/24b_career.html

De curiozitate am numărat recomandările mele. Sunt 13 Zic eu că de data asta e cu noroc. Sunt sigur că lista poate continua, dar vă las pe voi să o completaţi…

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

O colegă de pe Linkedin, studentă, căreia din curtoazie nu îi dau numele, mi-a trimis mesajul din imagine împreună cu acceptul pentru publicarea sa.

Cred că majoritatea dintre noi am fost puşi în situaţia de a alege între un tânar absolvent şi un candidat exeperimentat. Subiectul este sensibil, iar problema ridicată de el este spinoasă.

Tinerii absolvenţi merită şi trebuie să primească o şansă, însă, în acelaşi timp, ei trebuie să înţeleagă faptul că diploma de absolvire nu le garantează un loc de muncă.

Ceea ce le recomand eu tinerilor absolvenţi este să fie realişti. Companiile nu sunt organizaţii non-profit şi vor rezultate imediate de la angajaţi. Angajările se fac în funcţie de competenţe, de contribuţia pe care noul angajat promite să o aducă. Foarte adesea experienţa ajută. Această situaţie nu se va schimba, este la fel în ţările cu economie avansată şi în ţările emergente.

Important pentru tineri este să conştientizeze acest lucru şi să reacţioneze în interesul propriu. Sau pot să se lase afectaţi negativ, să se plângă de situaţie, să blameze companiile. Pentru binele lor le recomand să treacă peste supărare şi să îşi facă un plan.

Companiile fixează obiective fiecărui manager. Este datoria acestor manageri să facă tot ce trebuie pentru a atinge sau a depăşi obiectivele. Printre aceste datorii se numără dezvoltarea unei echipe. Ei creează un profil ideal al angajatului pentru fiecare post scos la concurs. Interviurile sunt susţinute în aşa fel încât să descopere la candidaţi cât mai multe calităţi, competenţe, atitudini, comportamente care corespund imaginii ideale.

Dacă experienţa este foarte importantă, atunci tinerii absolvenţi nu pot concura cu şanse în faţa candidaţilor experimentaţi. Dacă poziţia este una de ‘entry level’ atunci şansele unui tânăr absolvent sunt mult mai mari în faţa unui candidat experimentat. Acestuia din urmă i se pune, de regulă, eticheta ‘overqualified’.

Sunt companii, şi nu puţine, care angajează tineri absolvenţi. După cunoştinţa mea, cele mai multe sunt în domeniul IT&C (la departamente gen Call Center şi Telemarketing), marketingului, trade marketingului, merchandisingului, companiile de distribuţie etc. Nu cunosc toate domeniile, dar sunt convins că în fiecare există companii mari şi mici care oferă posturi pentru tineri.

Colega întreba: “În România de astăzi .. are şanse un absolvent să fie ales şi să se impună în faţa concurenţei strânse de pe piaţa muncii?” Cu siguranţă da. Şi cei cu experienţă de astăzi au fost cândva tineri absolvenţi. Sunt de luat în considerare trei aspecte. Primul: ca în orice, mulţi pornesc la drum şi numai o parte ajung la linia de sosire. Al doilea: în cât timp vor să ocupe postul visat. Al treilea: cât de mult sunt dispuşi să muncească pentru a reuşi. Să le luăm pe rând.

1. Nici cei cu experienţă nu ocupă, cu toţii, posturile visate. Cu siguranţă la fel se întâmplă şi se va întâmpla cu tinerii absolvenţi.

2. În urmă cu vreo 11 ani eram Regional Manager la BAT, pe mai bine de jumătate din România. Discutam cu o studentă din familie şi mi-a spus că şi-ar dori un post ca al meu când termină faculatea. Am rămas perplex. Mie îmi trebuiseră 8 ani să ajung acolo şi mă consideram extrem de norocos că a durat doar atât.

Citeam cu bucurie în revista Cariere despre o fostă colegă, pe care am angajat-o ca Merchandiser după ce a terminat faculatea, că a fost promovată în poziţia de Marketing Director. Au trecut 12 – 13 ani. Doar o şansă extraordinară poate face ca lucrurile să se întâmple repede.

3. Revin la discuţia cu studenta din familie. Am întrebat-o dacă ar accepta să facă ce am făcut eu până să ajung Regional Manager. Ştiţi ce a răspuns? Nu. Ar fi vrut direct jobul meu, că doar de-aia a făcut facultate. M-a lăsat fără cuvinte. După ce am terminat facultatea de Mecanică (Autovehicule Rutiere) m-am angajat ca mecanic într-un service auto, timp de 6 luni înainte de a fi promovat inginer (oarecum, pentru că lucram în continuare în rampă). Am trecut la Coca-Cola, unde am început cu montat casete luminoase iarna, la mare. A trecut ceva vreme până am devenit Marketing Supervisor. După doi am m-am mutat la BAT unde am început cu lipit chenare la geamurile bodegilor şi stickere pe chioşcuri. Abia după 8 ani şi 3 începuturi am putut să aplic direct la o funcţie de manager.

Colega menţionată mai sus a început cu lipitul aceloraşi stickere, cu ştersul prafului de pe rafturi şi cu aranjatul ţigărilor în geamurile chioşcurilor. Şi astfel de exemple mai am. De fapt toţi cunoscuţii mei, români şi straini, care ocupă astăzi poziţii importante, au început de jos şi au muncit mulţi ani înainte de a ajunge unde sunt azi.

Dragi tineri absolvenţi, nu vă chinuiţi singuri cu gânduri negre! Apucaţi-vă de treabă, aveţi răbdare, munciţi mult, munciţi bine, învăţaţi tot timpul şi într-o zi veţi ocupa postul visat şi veţi face ce vă place. Scurtăturile nu sunt benefice pe tremen lung. Am văzut oameni promovaţi înainte de vreme, care şi-au atins limitele propriei incompeneţe foarte repede.

Orientaţi-vă către posturi pe care aveţi şanse să le ocupaţi, de unde puteţi învăţa (şcoala nu este totuna cu serviciul, cu viaţa reală) şi unde puteţi evolua. Luaţi-o de jos, învăţaţi cum se văd lucrurile din tranşee şi veţi avea şanse să deveniţi lideri apreciaţi, eficace şi eficienţi.

Singura persoană responsabilă pentru reuşitele sau eşecurile mele sunt EU! Pentru că întotdeauna, conştient sau inconştient, eu am făcut alegerile. Nu societatea, nu companiile, ci EU!!!

Pentru a înţelege mai mult despre acest subiect vă recomand să citiţi cartea lui Stephen R. Covey ‘The 7 Habits of Highly Effective People’. Am scris câteva articole pe acest subiect şi voi continua să mai scriu câteva. Însă adevărata învăţătură o veţi afla citind cartea aceasta şi celelalte scrise de Covey. Şi nu numai de el…

În final vreau să răspund întrebărilor adresate de tânăra colegă.

Am recrutat tineri? Da.

I-am supus aceluiaş interviu ca şi pe cei experimentaţi? Da.

Angajarea unui proaspăt absolvent este vazută ca un risc de către angajatori? Nu cred. Companiile îşi calculează riscurile şi atunci când angajează un tânăr absolvent o fac pentru că îşi doresc acest lucuru.

În România de astăzi .. are şanse un absolvent să fie ales şi să se impună în faţa concurenţei strânse de pe piaţa muncii? Cu siguranţă da, am răspuns deja acestei întrebări.

Entuziasmul şi dorinţa de a învăţa pot să compenseze lipsa experienţei? Sincer, nu cred, însă sunt convins că tinerii cu astfel de atitudine şi comportament vor obţine mult mai repede experienţă.

Aş alege un tânăr în defavoarea altor candidaţi cu experienţă? Am ales întotdeauna persoana pe care eu am considerat-o cea mai potrivită pentru postul scos la concurs. Uneori au fost tineri absolvenţi, alteori nu.

Vă încurajez pe toţi cei care aţi citit acest articol să contribuiţi cu idei care să îi ajute pe tinerii noştri.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar te poţi înscrie pentru a te notifica în mometul lansării. Click aici.

********

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

Citeam un studiu american în care se spunea că la ei, acolo, majoritatea angajaţilor petrec în medie 10 ore pe lună plângându-se sau ascultându-i pe alţii plângându-se de şefi, companie, sistem etc.  Şi mai ‘amuzant’ li se părea că o treime dintre angajaţi petrec 20 ore pe lună cu această îndeletnicire.

Negativism

Autorul se jură că este adevărat, că la început nu a crezut nici el, dar a organizat o cercetare la 200 de firme şi a obţinut rezultate identice.

Nu am făcut şi nici nu am cunoştinţă să se fi făcut la noi un astfel de studiu. Dar mi-e teamă de rezultate. Nu cred că noi, ca naţie, suntem mai buni sau mai răi decât alte popoare. Însă la cârcotit avem centură neagră!

De atunci am conştientizat fenomenul şi m-am surprins ‘exersându-l’ alături de colegi. De asemenea şi pe cei din echipa mea i-am ascultat ‘practicând’ plângerile. Fără să fi calculat, ci mai mult ca percepţie, tind să cred că îi ‘batem’ pe americani.

Un lucru este clar, atunci când ne plângem ne eliberam de energiile negative pe care le acumulăm. Şi acesta este un lucru bun. Dar de ce acumulăm aceste energii? Putem evita acumularea acestor energii? Cum?

Dacă judecăm la rece ne dăm seama că nu ajută compania, nici clienţii, nici persoana cu care discutăm, nici persoana sau sistemul despre care discutăm, nici măcar pe noi. Şi atunci de ce o facem?

Respectivul articol nu dădea răspunsuri acestor intrebări, însă am găsit altele în care se prezintă câteva motive, rezultate în urma altor studii. 1100 de angajaţi şi 300 de executivi HR, din companii americane şi canadiene, au fost rugaţi să îşi exprime sentimentele în legătură cu actualul loc de muncă. De asemenea au fost invitaţi să descrie locul de muncă ideal.

Nu cred că veţi fi surprinşi de faptul că raportul arată o diferenţă enormă între imaginea locului de muncă actual şi cel ideal. Nici de faptul că emoţiile negative au o contribuţie masivă la creşterea ratei de rulaj a personalului, la scăderea productivităţii şi a performanţei angajaţilor.

În urma măsurării naturii şi a intensităţii emoţiilor angajaţilor în legătură cu locul de muncă studiul spune că, în medie, jumătate dintre angajati au sentimente negative şi o treime intens negative. Motivele sunt următoarele:

>> cantitatea execesivă a muncii prestate (încărcătura muncii)

>> îngrijorarea că managerii nu sunt destul de abili să conducă cu succes compania / departamentul

>> nesiguranţa legată de viitor, în special de stabilitatea locului de munca pe termen mediu şi lung, venituri şi pensionare

>> lipsa provocărilor în munca pe care o prestează, lipsa implicării în luarea deciziilor, neluarea în seama a opiniilor proprii

>> nerecunoaşterea sau recunoaşterea insuficientă a meritelor, a contribuţiei şi a efortului; părerea că plata nu se face conform cu performanţa

Studiul arată că particianţii au o imagine clară asupra locului ideal de muncă. Angajaţii au identificat trei nevoi majore care să îi conducă spre performanţă şi dăruire pentru organizaţie:

>> nevoia de a fi conectaţi la – şi competenţi în munca prestată (hmm, cam pompos!)

>> nevoia de a-şi îmbunătăţi capacităţile, de a se dezvolta şi de a-şi construi o carieră

>> nevoia de recunoaştere

În experienţa mea nu am întâlnit compania perfectă şi locul de muncă ideal. Să fim realişti şi să recunoaştem: aşa ceva pur şi simplu nu există!

Treaba-i naşpa

Îmi aduc aminte cu cât entuziasm părăseam un loc de muncă şi mergeam la următorul. Iar după o perioadă parcă nu mai era aşa de bine… După o altă perioadă nu mai era bine deloc şi începeam să îmi caut alt loc de muncă (sau dădea norocul peste mine şi mi se oferea ceva mai BUN!). Iar ciclul se relua. Să nu îmi spuneţi că nu aţi trecut măcar o dată prin asta, cu excepţia situaţiei în care abia v-aţi angajat la primul loc de muncă, că nu vă cred.

Există studii, iar unii câştigă bani buni pentru că ne predau acest lucru: motivaţia este mare la angajare, apoi scade şi iar scade. Dacă ceva nu se întâmplă pentru a remotiva angajatul, acesta cârcoteşte, se plânge şi în final pleacă.

Partea rea este ca pe toată durata cât ‘nu mai este aşa de bine’ avem tendinţa să fim negativişti, să ne luăm aliaţi dintre colegi, să afle toţi că ‘treaba-i naşpa’. Nu mai performăm, nu ne mai implicăm si tot alţii sunt de vină. Nu e bine deloc! Pentru noi în primul rând, dar nici pentru cei din jur, pentru companie şi clienţi.

Ce-i de făcut? Am cules de-a lungul timpului multe sfaturi, pe care le voi publica într-un alt post. Acum spun doar atât: trebuie să ne antrenăm noi înşine să gândim pozitiv. Să ne intrebăm nu doar ‘acest comentariu este cu adevărat ceea ce cred?’ ci şi ‘acest comentariu aduce valoare?‘

Dacă raspunsurile sunt ‘nu’ şi ‘nu’, atunci să nu mai comentăm. Vremurile sunt grele şi este nevoie de multă încărcătură pozitivă în noi toţi pentru a le depăşi cu bine.

Hai să facem lucruri care aduc cu adevărat valoare şi să lăsam tot restul de-o parte!

‘Negativismul este o iluzie creată de minţi limitate pentru a se preteja şi a se apăra‘ – Ambika Wauters

‘Negativismul este scump. Companiile au costuri de milioane de dolari în fiecare ani din cauza negativismului‘ – Gary Topchik

Niciun monument nu a fost ridicat vreodată pentru cei care aduc critici. Ele sunt făcute pentru cei care le primesc.

PS: După ce am terminat de scris articolul am primit un mesaj cu ataşamanetul de mai jos. Replica de final este în ton cu subiectul

Programul de munca

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar vă puteţi înscrie pentru a vă notifica în mometul lansării. Click aici.

********