Ce ai face dacă ai fi nevoit(ă) să renunţi la şcoală pentru că nu ai bani? Să presupunem că ai ajunge totuşi la un curs de caligrafie; ai reuşi să scoţi din el miliarde de dolari? Să presupunem, din nou, că înfiinţezi o companie şi eşti dat(ă) afară din propria companie; cum ai reacţiona? Dar dacă medicul ţi-ar spune că suferi de o boală terminală, care te va răpune în maxim 6 luni, ce ai face?

Nu mai este un secret că sunt fan Steve Jobs. Nu neapărat al produselor Apple ci al lui Steve, despre care am mai scris într-un articol. Acum o să spun doar câteva cuvinte, apoi îl las pe el să vorbească.

În 2005, Steve Jobs a ţinut o cuvântare la absolvirea studenţilor de la Stanford şi a răspuns la toate întrebările de mai sus. A ştiut ce să răspundă, pentru că le-a trăit pe toate. Steve a povestit 3 întâmplari inspiraţionale din viaţa sa, care i-au marcat viitorul… şi pe al omenirii aş putea spune.

Te invit să vizionezi filmul şi să îţi spui părerea.

Clipped from: www.acetalks.com

Dacă nu înţelegi tot, sub film găseşti trascrierea completă a cuvântării.

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Jeffrey Gitomer: “Give me what I want. I want it MY WAY!“

Jeff Jarvis: “Daţi-ne controlul şi îl vom folosi. Nu faceţi asta şi îl veţi pierde.”

Despre Jeffrey Gitomer am scris un articol intitulat “În vânzări nu contează pe cine cunoşti. Contează cine te cunoaşte pe tine.” În alt post am postat un filmuleţ al să despre ‘Încheierea vânzării‘. Tot de la el porneşte şi ideea acestui post.

Jeff Jarvis (se pare că în ultima vreme am o slăbiciune pentru cei botezaţi Jeff ) este autorul cărţii “Ce ar face Google?“, pe care o puteţi cumpăra de la editura Publica.

Filozofia 'Pizza'

Fiecare, în felul său, ne spune că puterea şi controlul nu mai sunt în mâinile companiilor ci în cele ale clienţilor. Jarvis ne povesteşte o experienţă pe care a avut-o cu Dell în 2005, când frustrat la maxim de calitatea proastă a computerului şi de servciile plătite, dar inexistente, a scris pe blogul său un articol, intitulat ‘Dell este o porcărie” (de fapt a scris mai multe pe această temă) precum şi o scrisoare deschisă adresată lui Michael Dell, în care i-a dat câteva sfaturi utile şi sincere. Acţiunile sale au avut un impact răsunător, mulţi au răspuns pe blogul său, alţi bloggeri au preluat ideea, ziarele au scris pe aceeaşi temă.

Cam pe atunci Dell începea să se clatine. Nivelul de satisfacţie al clienţilor scădea vertiginos, încasările descreşteau, iar preţul acţiunilor companiei au ajuns la jumătate din valoarea iniţială, de dinaintea începerea acestei istorii. Mai toată lumea credea că acesta este sfârşitul poveştii Dell. Dar 8 luni mai târziu, în aprilie 2006, Dell a început să facă ceea ce le sugerase Jeff: compania a desemnat personal tehnic pentru a se ocupa de bloggerii care aveau reclamaţii, oferindu-le sprijin. Şi uite aşa Dell a început să se bucure de cronici favorabile.

În iulie 2006 Dell a creat propriul să blog, Direct2Dell, iar directorul blogului a intrat în discuţie cu clienţii, etalând deschidere şi sinceritate, răspunzând criticilor şi promiţând: “Vorbiţi cu oameni adevăraţi, suntem aici pentru a vă asculta.” Lionel Menchaca, direcorul blogului, a adus directori ai altor departamente (vânzări online, design, PR) pentru a discuta cu consumatorii. Compania a desemnat persoane care să citească blogurile şi să scrie comentarii.

În februarie 2007, Michael Dell a lansat site-ul IdeaStorm, unde clienţii pot face sugestii companiei, discutând şi votând ideile lansate de comunitatea consumatorilor. Cu alte cuvinte Dell nu numai că ascultă, dar şi acţionează! Unde este Dell astăzi, nu mai este nevoie să spun. În loc să dispară din lumea afacerilor, Dell a devenit ‘Numero Uno’, pentru că le dă clienţilor ceea ce vor ei.

Platforma Ideas, pe care este contruit site-ul IdeaStorm, a fost creată de Salesforce.com, aceeaşi pe care o foloseşte Starbucks pentru MyStarbucksIdea.com. Urmând exemplul Dell, Starbucks îşi invită clienţii să dea sugestii. Reacţia a fost instantanee, mii de idei, voturi şi comentarii au fost postate. Chris Bruzzo, Chief Information Officer, spune că este crucial pentru Starbucks să închidă cercul şi să îşi ia angajamentul de a reacţiona la sugestiile clienţilor săi: “Vom încorpora aceste idei în derularea afacerilor, în dezvoltarea produselor şi a experienţelor, precum şi în designul magazinelor.” Starbucks are acum 48 de Idea Partners, angajaţi ai companiei, care discută cu clienţii.

Tu câţi Idea Partners ai?

Şi ştii care este partea cea mai faină în toată povestea ascultatului clienţilor? Totul vine gratis! Nu este nevoie să angajezi companii specializate care să te taxeze cu sute de mii de euro. Totul îţi este servit pe tavă chiar de cei care sunt dispuşi să îţi dea şi bani pentru că le pui în aplicare ieile şi sugestiile. Cool, nu?

Gitomer, în stilul său haios, numeşte acest concept ‘filozofia pizza’. Fără alte comentarii, ascultă-l.

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

“Nimănui nu îi place să i se vândă, dar toţi adoră să cumpere.”

Este cald cum nu îmi aduc aminte să fi fost din ’67 încoace, sunt obosit rău de tot şi concediul se apropie… Condiţiile sunt ideale pentru lenevie. Iar rezultatul se vede: mă chinui de vreo 10 zile să găsesc ceva interesant de scris în blog şi nu găsesc.

'Închierea' vânzării

Adică nu am găsit până în weekend (dar mi-a fost prea lene să scriu articolul ), când am fost invitat să particip la o conferinţă naţională, organizată de o companie care activează în domeniul serviciilor. Nu spui care, ca să nu dau idei, dar şi pentru că nu are nicio importanţă pentru ce vreau să spun.

Când am intrat  în sală, se ajunsese la partea în care agenţii cu cele mai bune rezultate din fiecare regiune ieşeau pe rând în faţa audienţei şi spuneau cum fac ei de au rezultate atât de bune. Vreau sa vă spun că oamenii ăştia chiar ştiu ce fac! Mi-aş dori să scriu tot ce au prezentat, dar ar însemna să scriu un mic manual de vânzare

Mă rezum la o singură prezentare:

Pe piaţa pe care activează compania mai sunt încă 2 concurenţi mari. Clientul prospectat folosea serviciile companiei concurente A. După ofertare, prospectul înclina spre schimbarea furnizorului, oferta companiei era bună, ‘serviciile cu valoare adaugată’ ale concurentului A contribuind din plin la decizie. Agentul era fericit, făcuse un client nou, ‘gras’ şi, mai ales, îl luase de la concurentul numărul unu. Asta până a apărut în scenă concurentul B, al cărui singur argument este preţul. Când agentul nostru a mers pentru a stabili ultimele detalii şi a semna contractul, clientul l-a anunţat durere în suflet şi tremurici în glas că s-a decis să mergă totuşi pe varianta ‘concurentul B’.

Nu detaliez discuţia ce a urmat. Dar în final agentul i-a spus: “Dacă tot este să alegeţi oferta altei companii decât cea a companiei mele, mai bine rămâneţi cu concurentul A, dar vă rog, pentru binele dumneavoastră, nu alegeţi concurentul B”. Şi a plecat urându-i succes în afaceri…

Peste câteva ore agentul a primit un telefon de la client, care îl chema cu contractul, să îl semneze. Şi i-a mai spus: ‘Dacă îmi  spuneai că voi sunteţi cei mai buni, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi, că sunteţi mai… şi mai… decât concurentul B, că numai cu voi ar trebui să semnez, nu te-aş fi chemat acum. Aşa, însă, mi-am dat seama că îţi pasă de afacerea mea, deşi nu îţi sunt client.”

Mie mi s-a părut extraordinar. Începe prin a-i oferi prospectului valoare, arată-i că îţi pasă de el şi nu va mai fi nevoie să îi vinzi. Va cumpăra singur de la tine!

Tu ce părere ai despre aceasta situaţie? Ce alte exemple similare cunoşti?

PS: Vrei să ştii de ce am pus cuvântul “încheierea” între ghilimele? Fii pe fază, este subiectul următorului articol!

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

“People in Slow Food understand that food is an environmental issue.“ Michael Pollan

Începusem alt articol, însă mi-au căzut ochii pe un filmuleţ marca TED postat în http://www.e-oportunitati.ro/ de către Robert Peter. Un film care m-a atins la coarda mea cea mai sensibilă din ultima vreme, legat de alimentaţie.

Junkfood la muncă

Este o ‘boală’ generală, întâlnită la toţi cei pe care îi cunosc şi bagă ca MIG-ul la muncă: mâncăm pe apucate şi mâncăm prost. Eu, în loc de mic dejun, mai dorm 30 minute, la prânz bag nişte covrigi uscaţi, gogoşi, pufuleţi sau fulgi de porumb, seara pe la ora 20:00 mănânc prânzul şi la 24:00 cina (bine că măcar nu servesc de la ‘Mec’!). Adesea seara mănânc numai mezeluri, iar mâncarea gătită o aruncăm, pentru că se învecheşte. Apoi mă mir că am făcut ‘colăcei’ şi reuşesc cu greu să încalţ ciorapii sau să mă leg la şireturi… Ca să nu mai spun de gastrită sau, Doamne fereşte, de un eventual ulcer. Ori de oboseala acumulată mult mai repede din cauza presiunii psihice provocată de lipsa mişcării şi a stresului la care mă supun gratuit. Parcă aş fi masochist!

Şi pentru ce? De ce? Să mor împăiat dacă am habar! De aproximativ un an cochetez sporadic cu câte un prânz la oră normală, la un restaurant care oferă 3 feluri de mâncare adevărată pentru numai 15 lei. Şi ştiţi ce? Când reuşesc să ‘mă rup’ 30 – 45 minute şi merg la restaurant nu cade cerul, nu rămân treburi nefăcute, nu întârzii proiectele. Ba chiar am zile mai bune!

Atunci de ce continuu să mănânc aiurea? Nu ştiu şi nici nu mai contează. Filmul lui Jamie Oliver m-a pus pe gânduri şi sunt hotărât să îmi schimb regimul. Avantajul unei alimentaţii sănătoase este nu numai îmbunătăţirea stării fizice, dar şi a celei psihice. Pentru că ies pentru 45 minute din mediul de lucru şi îmi limpezesc mintea.

Bine că măcar mai ies la tenis din când în când, altfel aş fi luat-o razna de mult! Şi-aşa nervii se acumulează şi răbufnesc exact atunci când nu trebuie (de parcă ar trebui cândva…). Dar acum gata, prânzul este prânz şi cina cină! Cu micul dejun… hmmm… mai vedem. Voi trage de mine să ‘gust’ măcar o felie – două de pâine cu ceva şi un suc natural. Fără mâncare dupa ora 20:00, fără covrigi şi alte bălării. Plus tenis şi bicicletă!

Jamie Oliver, bucătar (adevărat), realizator de emisiuni TV, scriitor şi, mai nou, educator, a primit premiul TED “O dorinţă care schimbă lumea” pentru proiectul său de luptă împotriva obezităţii, numit “Învaţă fiecare copil despre mâncare”. Vă invit să vizionaţi filmul în care îşi prezintă proiectul:

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

“Tot ceea ce putea fi inventat a fost inventat.”

Această afirmaţie îi este atribuită, se pare că pe nedrept, lui Charles H. Duell, U.S. Commissioner of Patents.  Mai funny nu este cine a spus-o ci când: în 1899!!! De atunci şi până astăzi s-au inventat câteva chestii…

Aceasta nu este singura afirmaţie stupidă pe tema invenţiilor. Am ataşat un document cu câteva păreri interesante pe care, dacă vreţi să vă distraţi, îl găsiţi la acest link.

Întrebarea care îmi vine în cap citind afirmaţia de la început este: ce urmează? Habar n-am! Dacă aş şti ar vorbi şi ar scrie alţii despre mine . Dar nu încetez să mă minunez de ce le dă unora prin cap. De ceva vreme am devenit fan TED, o organizaţie nonprofit, care promovează idei de toate felurile. TED (www.ted.com) organizează conferinţe unde indivizi cu idei îşi prezintă invenţiile, proiectele, realizările deosebite. Au fost prezenţi şi în România, parcă anul trecut, dar nu am participat şi îmi pare rău.

Acum câteva zile un prieten bun mi-a adus aminte de un filmuleţ văzut pe TED şi care m-a lăsat paf. Un tânăr indian, Pranav Mistry, prezintă în cadrul TED India câteva dispozitive care facilitează interacţiunea universului fizic cu cel informaţional. El oferă o analiză detaliată a noilor sale invenţii numite Al Şaselea Simţ şi “laptop-ul” de hârtie. Îndrumătorul proiectului, Patty Maes, susţine că un astfel de dispozitiv va costa cât un telefon mobil.

Fără comentarii suplimentare vă invit să urmăriţi două filme despre această invenţie şi să vă spuneţi părerea. Pentru cei care vor să vadă şi traducerea pot selecta limba din dreapta butonului Play.

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Ai auzit de Spencer Silver sau de Art Fry? Cele mai multe şanse sunt să nu… Bun, atunci să o iau altfel: de Post-it ai auzit? Evident că da, oriunde există un birou este şi cel puţin un set de bileţele colorate. Spencer şi Art sunt inventatorii Post-it, bileţelele lipicoase care ne fac viaţa mai uşoară la muncă, la şcoală sau chiar acasă.

Pe 6 aprilie s-au împlinit 30 de ani de când compania 3M a lansat Post-it si de atunci au fost dezvoltate multe produse adiacente. Însă istoria Post-it a început cu mult timp înainte de 1980 şi reprezintă o lecţie despre cum o descoperire făcută din greşelă a fost transformată într-o afacere de succes.

Spencer Silver

În 1968 Spencer Silver, chimist la 3M, căuta formula ideală pentru un adeziv puternic. Ca tuturor inventatorilor îi plăcea să experimenteze şi să eşueze. Silver (Argint) nu şi-a dat seama că avea să dea de aur şi nu s-a aşteptat la ce a urmat. Amestecând componentele chimice în proporţii ciudate (orice ar însemna asta – pentru mine chimia rămâne un mister) a obţinut exact opusul a ceea ce îşi dorea. Şi anume un adeziv ‘low-tack’, ceva gen ‘aderenţă redusă’, care se dezlipeşte uşor. Cu alte cuvinte un adeziv prost. Mă rog, destul de ‘puternic’ cât să ţină lipite 2 bucăţi de hârtie, dar destul de ‘slab’ cât să nu le lipească pentru totdeauna. Partea bună era că, alcătuit fiind din molecule acrilice indestructibile, adezivul permitea folosirea sa repetată.

Aşa că, dacă tot a inventat ceva, Spencer încerca să găsească măcar o problemă a cărei soluţie să fie găselniţa sa. S-a gândit să creeze un spray sau un panou informativ pe care să se lipească notiţe sau fotografii, care ulterior să poată fi îndepărtate. Timp de 5 ani nu i-a ieşit nimic, niciun coleg nu a percutat la propunerile sale. Asta până în 1974 când a intrat în scenă Art Fry, care a participat la una dintre prezentările sale.

Art Fry

Cântăreţ în corul bisericii, Art avea o problemă cu semnele pe care le plasa în cartea sa cu imnuri bisericeşti şi care îi tot cădeau. Ideea i-a venit instantaneu: să aplice pe hârtiuţe puţin din lipiciul descoperit de Spencer şi să nu îşi mai facă griji că le va pierde. A încercat, a văzut că funcţionează şi a trecut la faza următoare: a împărţit colegilor seturi de bileţele lipicoase. Dar când i-a vizitat din nou câteva săptămâni mai târziu pentru a-i realimenta, a fost dezamăgit: niciunul nu avea nevoie de alt set pentru că le refoloseau. Partea bună era că adezivul ‘lucra’ ok, partea rea că produsul nu era îndeajuns de consumabil. Trebuia să găsească o altă utilizare…

Şi Fry a găsit-o! A lipit un bileţel cu o întrebare pe un raport pentru şeful său. Când acesta i-a înapoiat raportul cu răspunsul scris pe hârtiuţă, Art a realizat că a descoperit o nouă modalitate de comunicare. Şi uite-aşa a fost inventat Post-it® Notes…

Dar problemele adevărate abia atunci au început să apară. Primul care le-a pus beţe în roate a fost directorul tehnic, care le-a explicat că nu au tehnologia necesară pentru aplicarea adezivului, iar dezvoltarea unuia ar fi prea scumpă şi complicată. Fry a fost consternat: cu cât este mai dificil de construit un astfel de echipament, cu atât este mai greu de copiat. Şi pentru a depăşi acest obstacol Art s-a apucat să construiască singur o maşinărie la el acasă. Se spune că a trebuit să desfiinţeze un perete şi o parte din grădină pentru a crea loc propriului său laborator 3M. Prototipul a fost ulterior reglat de către echipa tehnică, iar procesul de producţie în sfârşit perfecţionat.

A doua piedică a venit de la departamentul de marketing. Câţiva manageri cu vederi limitate au considerat că produsul nu are potenţial. Şi erau directori la una dintre cele mai mari companii din lume! Însă cei doi nu s-au dat bătuţi. Au distribuit Post-it-uri colegilor şi directorilor executivi care erau pro şi i-au învăţat cum să le folosească. Cheia a fost că au informat departamentul de marketing de fiecare dată când primeau cereri pentru seturi noi. Inutil să mai spun că în sfârşit s-au luminat şi cei mai obtuzi dintre directori, iar compania le-a oferit suportul necesar.

Al treilea hop l-a constituit acceptabilitatea produsului de către potenţialii consumatori. Silver şi Fry au convins conducerea să permită agenţilor de vânzări să ofere mostre gratuite din casă în casă, în birouri, bănci şi mall-uri. Au fost alese 4 zone ale pieţei americane, cu diverse caracteristici, iar rata de acceptabilitate a fost de…90%!!! Cererile au început să curgă, astfel că pe 6 aprilie 1980 3M a lansat oficial Post-it® Notes la nivel naţional.

Produsul a avut un succes fenomenal, compania comercializează acum 600 de produse care poartă marca şi se vând peste 6 miliarde de Post-it anual, în 100 de ţări. Fără să numărăm produsele similare fabricate de alte companii (patentul a expirat la 10 ani de la înregistrare). Post-it a devenit un substantiv comun, nume generic pentru bileţelele lipicioase, la fel cum sunt adidas, xerox, walkman, pampers, jeep, sau scoci (scotch) pentru banda adezivă – din nou 3M!

Spencer Silver şi Art Fry au mai făcut un lucru extraordinar, au influenţat cultura companiei 3M: directorii îi încurajează pe cercetători şi membrii departamentului tehnic să îşi petreacă 15% din timpul de lucru cu brainstorming-ul şi să lucreze la idei şi concepte noi, chiar dacă nu au aplicabilitate sau beneficii comerciale imediate. Multe idei sunt născute moarte, dar este o chestiune de matematică: dintr-un volum foarte mare de idei sigur se vor găsi câteva revoluţionare, care vor aduce profituri bunicele companiei. Dovadă sunt numărul impresionant de patente 3M şi însăşi imaginea de cea mai inovativă companie din lume.

O descoperire făcută din greşeală, o problemă banală şi pasiunea a 2 oameni dedicaţi ideii lor au schimbat o părticică din istoria lumii. Şi au creat o cultură.

Dr. Spencer Silver s-a pensionat în 1996 având la activ 22 patente.
Dr. Art Fry a fost numit de revista Esquire printre cei mai valoroşi 100 de oameni ai lumii.

Cu ocazia celebrării a 30 de ani de la lansare, Post-it a creat un site special: www.post-it30years.com. Au organizat şi un concurs, al doilea urmând a fi lansat în vara aceasta. Premiile sunt în valoare de 5.000$, respectiv 10.000$. Cei interesaţi să participe o pot face accesând linkul http://www.post-it30years.com/main/secrets/contests.aspx. Succes!

În final câteva informaţii amuzante despre Post-it:

Este nevoie de aproximativ 506.880.000 de Post-it® Notes puse cap la cap pentru a înconjura globul pământesc. La câte vând acum 3M l-ar înconjura de aproape 12 ori pe an.

Un studiu Gallup din 1998, efectuat pe 1.000 de oameni ai muncii, a arătat că fiecare a primit în medie 11 Post-it-uri pe zi.

În 1989 o familie care a fost evacuată din cauza uraganului Hugo, a lăsat un Post-it lipit pe partea exterioară a uşii de la intrare. Trei zile mai târziu bileţelul era tot acolo, în timp ce opt stejari din curte erau culcaţi la pământ. Mai multe aici.

Un Post-it lipit pe botul unui avion care a decolat din Las Vegas a fost găsit tot acolo la aterizarea în Minneapolis, după un zbor cu viteza de 800 km/h la -50 grade Celsius. Mai multe aici.

Un afacerist din Emiratele Arabe Unite, nevoit să facă pe neaşteptate o călătorie in SUA înainte de o vacanţă programată în Egipt, a realizat cu disperare că nu mai are decât o pagină liberă în paşaport pentru vize. Cum nu mai avea timp să îşi scoată unul nou a lipit un Post-it. Şase ştampile au fost puse pe bileţel, iar la întoarcere l-a dezlipit şi a avut loc şi de viza pentru Egipt. Mai multe aici.

În 2000 Ilze Vitolina a creat numai din Post-it o colecţie de 11 rochii (inclusiv una de mireasă), pălării şi un buchet de mireasă. Mai multe aici.

Câteva companii mari s-au folosit de Post-it pentru a-şi face campaniile publicitare. Spre exemplicficare Swatch:

Wii:

Christian Dior:

Donkey Kong (urmaşul celebrului joc Mario):

Caricaturişti celebri au folosit Post-it în desenele lor:

Însăşi Lady GaGa s-a îmbrăcat într-o rochie Post-it:

Alţi artişti anonimi au folosit Post-it pentru operele lor:

Iar pe studenţii celebrei universităţi MIT i-a inspirat şi au creat un soft numit Quickies:

Aşa cum spun cei de la 3M ‘istoria Post-it abia începe’. La mulţi ani şi la mai mare!

********

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ.

Completează formularul de înregistrare şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Unleashing the Ideavirus

‘Unleashing the Ideavirus’ este cea mai descărcată carte electronică din istorie. Cartea a fost scrisă de Seth Godin şi lansată pe internet în 2000. Strategia concepută de Seth pentru lansare face cinste subiectului cărţii: în ciuda opoziţiei editorilor, autorul a insistat să fie oferită spre descărcare gratuită. Deşi s-au temut că această strategie va ruina vânzările, cartea a fost tradusă în 10 limbi şi a ajuns în Top 5 vânzări pe Amazon. Tare pentru o carte oferită, iniţial, gratuit, nu? O demostraţie dezarmantă a eficacităţii strategiei de marketing prezentată în carte.

‘Unleashing the Ideavirus’ este a treia carte a lui Seth Godin, după eMarketing şi Permission Marketing. Dacă în primele două autorul ne explică cum să îţi promovezi produsele sau serviciile persoanelor care s-au interesat de ele, problema atragerii atenţiei asupra ofertei tale nu este rezolvată. Seth Godin răspunde acestei întrebări în ‘Unleashing the Ideavirus’ prin, ceea ce numeşte el, un Manifest Ideavirus.

Seth susţine că ideea ta de afaceri este contagioasă, la fel ca gripa. Transformând ideea într-un virus, spune el, poţi ‘infecta’ piaţa prin motivarea clienţilor să vorbească despre produsul / serviciul tău. Autorul extinde metafora şi îi numeşte pe aceştia ‘sneezers’, îi asemuieşte cu persoanele care stranută şi împrăştie virusul. Această metodă de promovare este mult mai eficientă decât cele clasice, numite ‘interruption marketing’. Ideavirus Marketing nu este multilevel marketing, este mai mult decât ‘word-to-mouth’ şi ‘word-to-mouse’. Seth Godin te învaţă cum să îţi transformi Sneezer-ii în apostoli, Powerful Sneezers.

Ceea ce se întâmplă astăzi cu marketingul ne dovedeşte că Seth Godin este un vizionar şi un fin analist de marketing. Dovada? Ca să enumăr doar câteva: Apple, Amazon, YouTube, Facebook, IKEA, Twitter, Linkedin, Red Bull… Şi nu pot să nu menţionez febra care i-a cuprins pe marketerii din lumea întreagă: promovarea în reţelele de socializare.

‘Unleashing the Ideavirus’ răspunde următoarelor întrebări:

• De ce este prostesc să lansezi o nouă afacere bazându-te pe reclamă costisitoare?
• Sunt leaderii de piaţă din toate industriile mai vulnerabili din cauza competiţiei?
• Care este cel mai de preţ bun (activ) pe care îl are o companie şi ce îl poate distruge foarte simplu?
• Fiecare anunţ publicitar trebuie să facă un singur lucru, dar majoritatea nu îl fac. Care este strategia corectă?
• Internetul provoacă schimbări fundamentale în modul în care totul este promovat?
• Cum poate orice afacere, mare sau mică, folosi Ideavirus Marketing pentru a avea succes?

Jay Levinson, autorul cărţii Guerrilla Marketing, spune: “Ia-i pe Leo Burnett, David Ogilvy, Bill Bernbach şi Mark Twain, combină-le creierele şi rade-i în cap. Ce rezultă? Seth Godin.”

Acum poţi descărca gratuit cartea digitală ‘Unleashing the Ideavirus’ abonându-te la newsletterul BizIQ. Completează formularul din dreapta şi un exemplar va fi al tău.

********

Te invit să ne scrii un mesaj în BizIQ Guestbook. Spune ce îţi place şi ce nu, ce ai vrea să adăugăm, ce subiecte să atacăm, fă-ne o recomandare, scrie un comentariu despre blog sau orice consideri necesar. Mulţumesc!

********

Te invit să îţi promovezi compania, propunerile de afaceri, produsele şi serviciile în grupul BizIQ România din Linkedin!

Găseşte noi clienţi, parteneri, furnizori şi oportunităţi de afaceri!

********

Zilele trecute am fost la Londra. Ca orice turist, care ajunge acolo pentru prima dată, am dat iama în toate obiectivele turistice care mi-au ieşit în cale. Întreaga Londra este un muzeu şi o afacere.

Totul m-a impresionat, însă nimic mai mult decât o idee pusă în practică relativ recent: London Eye. Parcă nu era de ajuns câte are Londra de oferit, câtă istorie, câte poveşti, câte atracţii turistice. Englezii, afacerişti până în măduva oaselor, au mai inventat o dată roata, una din care poţi vedea panorama oraşului pe o rază de 40 km.

London Eye

În martie 2000 s-a deschis London Eye, un obiectiv construit pornind de la ideea vizionară a unui cuplu de arhitecţi, David Marks şi Julia Barfield. Investiţia de 75 milioane Ł (aproximativ 92 milioane €, la cursul de astăzi) a aparţinut lui Merlin Entertainments Group Company (care deţine printre altele Legoland, muzeul Madame Tussauds şi alte câteva parcuri de distracţie şi muzee de prin lume). Am înţeles că şi British Airways a susţinut financiar proiectul, care conform calculelor mele şi-a amortizat investiţia după primul an, în care a avut 3,5 milioane vizitatori (şi numărul lor nu a scăzut de atunci).

Realizarea este deosebită, şi nu am să insist pe detaliile arhitecturale şi inginereşti (vă las pe voi să le descoperiţi dacă  vizitaţi site-ul), ci pe cele de business. Roata are 32 de cabine, în care încap 25 persoane adulte şi câţiva copii. O rotaţie completă durează aproximativ 30 minute şi roata funcţionează non-stop 12 ore (te urci şi cobori din mers). Valoarea medie a biletelor este de aproximativ 22 Ł, luând în calcul promoţiile şi biletele speciale (sunt cupluri care se căsătoresc în London Eye).

Dacă ar funcţiona în fiecare zi la capacitate maximă, roata ar primi 7 milioane de turişti. După spusele lor sunt numai 3,5 milioane pe an.  Trebuie ţinut cont de mentenanţă şi de zilele în care vântul bate foarte tare, iar roata nu funcţionează.

Un calcul simplu ne arată că media încasărilor zilnice este de aproximativ 255.000 €, ceea ce înseamnă în jur de 1.000.000 € la 4 zile.  Asta da afacere!

Ideea în sine este simplă: un carusel imens montat pe verticală şi instalat într-un punct de atracţie maximă, peste Tamisa de Big Ben, de unde se vede toată capitala britanică. Dar o idee strălucită, marketing şi business la nivel de top!

********

Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar vă puteţi înscrie pentru a vă notifica în mometul lansării. Click aici.

********