În urmă cu o lună am fost solicitat pentru un interviu de către tetatet.ro, o reţea de socializare pentru profesioniştii din România. Prima întrebare face referire la succes. Mai jos o alta pe aceeaşi temă cu trimitere la un post mai vechi din blog, 15 REGULI PENTRU SUCCESUL ÎN AFACERI ŞI ÎN VIAŢĂ ÎN GENERAL.
Aşa cum scriam atunci, succesul, în viaţă sau în afaceri, reprezintă un subiect mereu la modă şi niciodată epuizat. S-a scris mult pe acestă temă şi cu siguranţă se va mai scrie. Astăzi nu vreau să spun nimic. Postez în schimb filmul de mai jos, care face cât un milion de articole despre succes:
Adaug şi un articol pe care l-am citit în mai multe site-uri. Acesta vine să completeze ideea din film. Nu ştiu cine este autorul său şi cine l-a preluat, de aceea prefer să nu dau linkurile. Dar îl postez integral, în limba engleză.
Mă declar vinovat! În articolul anterior am tratat problema de la mijloc. Adică am ‘vorbit’ despre obiective înainte de strategie. E drept, am atins tangenţial subiectul în urmă cu două articole, când am menţionat că trebuie să identifici cum vrei să arate viitorul tău. Dar nu am aprofundat. Acum este timpul să îmi repar greşeala şi să intru în detalii.
Strategie
Înainte de a-ţi fixa obiectivele trebuie să ştii unde vrei să ajungi şi care este drumul care vrei să o apuci. Pentru acest lucru ai nevoie de o strategie.
Deci, ce este o strategie? Cea mai bună definiţie pe care am găsit-o este a profesorilor Gerry Johnson şi Kevan Scholes, autorii cărţii ‘Exploring Corporate Strategy’:
Strategia este orizontul (scopul) şi direcţia unei organizaţii pe termen lung. Ea defineşte unicitatea organizaţiei, cum se diferenţiază aceasta de concurenţă. Strategia fixează care sunt avantajele organizaţiei prin configurarea resurselor într-un mediu competitiv, pentru a satisface nevoile pieţei şi aşteptările acţionarilor.
Ai petrecut o bună bucată de timp analizând ce ai făcut până acum, cui ai vândut, cum, ce şi cât. Ai concluzionat ce a funcţionat, ce nu şi de ce. Ai identificat cum va arăta viitorul tău şi ai schiţat direcţia pe care trebuie să o urmezi, dar ai aruncat o privire şi la competitori, pentru că vor şi ei o porţie din prăjitura ta (pentru detalii vezi prima parte a articolului).
Bull's Eye
Acum e momentul să îţi setezi obiectivele. Lucrurile încep să capete contur, fixezi bornele pe drumul tău spre succes. Uite ce ai de făcut: găseşte un loc liniştit unde să nu te deranjeze nimeni. Închide telefonul şi emailul. Reciteşte notiţele şi grupează ideile pe teme. Nu crea mai mult de 5 (cinci) grupuri, iar dacă reuşeşti să le reduci la 3 (trei) eşti meseriaş(ă). Dar nu insista dacă nu poţi, cinci e în regulă. Însă mai mult de atât va fi copleşitor.
Cea mai cunoscută metodă de setare a obiectivelor este metoda S.M.A.R.T., binecunoscută printre manageri şi nu numai, dar foarte adesea aplicată ciopâţit. Numele provine din limba engleză (americană, mai exact – ca mai toate teoriile de management, şi aceasta s-a născut tot pe noul continent), este un acronim şi sună bine (‘smart’ înseamnă ‘deştept’, ‘isteţ’, ‘inteligent’). Iniţialele provin de la:
S = Specific (concret, detaliat, bine definit)
M = Measureable (măsurabil, cifre, cantitate, comparabil)
A = Achievable (realizabil, posibil)
R = Realistic (realist de realizat luând în considerare resursele)
Pe la sfârşitul lui septembrie am scris articolul Marketing Plan de o pagină, o idee de folos tuturor. O parte dintre cititori a susţinut că un plan de marketing trebuie să fie mult mai complex. De acord cu ei, pentru companii mari este nevoie de studii amănunţite ale pieţei, de strategii compelxe şi de planuri detaliate.
Sunt însă şi cititori care au apreciat iniţiativa. Majoritatea au start-up-uri sau firme mici, unii plănuiesc să înceapă o mică afacere. Mi-a plăcut în special un comentariu lăsat pe blog de Tudor, de la Allo Da Telecom (www.sunabasarabia.com), un român – canadian: “Mi-aş fi dorit să fi citit asta acum câţiva ani când m-am apucat de treabă. Aveam un plan mare de marketing (şi la început, de fapt, nici un plan) şi nu mă ţineam de el fiindcă era prea complex şi greu de modificat. Un gunoi de plan de marketing care mi-a mâncat şi o lună din viaţă ….”
Planul are o pagină, e drept, dar nu este unul simplist. Acea pagină reprezintă doar concluziile şi în acelaşi timp startul pentru planuri ulterioare. Este un început, o metodă simplă de a-ţi planifica activitatea şi de a nu te afunda în analize amănunţite cât să umpli 800 de pagini. Şi totuşi, pentru a-l concepe, este nevoie de analize, nu poţi merge orbeşte, trebuie să umpli şi tu câteva pagini, acolo, cu notiţe. Voi detalia în doua articole ce trebuie avut în vedere înainte de a scrie planul. Răspund în acelaşi timp şi celor care mi-au adresat această întrebare.
Repet ceea ce am mai spus: pentru a crea un plan nu este nevoie de un proces lung, plictisitor şi, uneori, dureros. Pornesc de la ideea că fiind deja în business sau dorind să începi unul nou, ai cunoştinţe despre ce se întâmplă în jurul tău. Mai priveşte o dată şi treci la scris, aşterne pe hârtie ce vezi, apoi sintetizeză. Ai nevoie doar de câteva zile ca să răspunzi câtorva întrebări. Iată-le:
Prin periplul meu pe net am găsit un document interesant. Prezintă o viziune asupra a ce trebuie sa facă proprietarul unei afaceri mici şi medii pentru a avea succes. Autorul le numeşte ‘cele 10 chei spre succes’, iar eu nu le-am tradus pentru a nu le altera înţelesul. Iată-le:
1. Identify Your Vision For The Future
Where will your business be when it’s done? Deciding now what that looks like will help you map your strategy. Be specific. Identify when it will happen and what it will look like. Create a visual picture with words. If you can’t articulate what your success looks like, how do you expect to get there? Do you want to have ten locations with each providing five million in revenue? More? Less? Is your business local, national, or international? What does the corporate structure look like? How many employees do you have? Taking steps now to document your vision (in words or pictures) will help you get there faster.
La o întâlnire de weekend cu amicii, angajaţi la companii mici şi mari, iar unii proprietari de afaceri mici sau medii, discutam despre subiectul cel mai la modă: criza şi ce ne-a făcut ea nouă. De fapt am pornit de la ideea că nu mai trăim în era industrială ci în cea intelectuală. Adică am trecut de la focusul pe produs la cel pe servicii şi idei.
Nu irosi o criză bună!
Aceasta criză ne-a arătat că mulţi manageri au reacţionat ca pe vremea erei industriale, când ceea ce conta erau abilităţile şi cam atât. Astăzi angajaţii contribuie sau ar trebui să fie lăsaţi să contribuie diferit. Lumea se schimbă, este dominată de gândire. Şi practic am încercat să rezolvăm problemele economiei ‘intelectuale’ cu soluţiile economiei ‘industriale’. Foarte mulţi manageri au făcut greşeala de a-şi reduce contactul cu angajaţii, chiar şi cu clienţii.
După o vreme am primit de la unul dintre amici provocarea de a alege cele mai prosteşti greşeli făcute de noi şi cunoscuţii noştri în 2009. Evident, şi ce ar trebui să facem diferit în 2010.
Nu vreţi să ştiţi ce listă lungă am avut! În realitate cred că am fost prea duri cu noi înşine, însă topul celor mai cele erori spune totul. Sunt cinci, scrise într-o ordine întâmplătoare, cert este că le-am ales în unanimitate. Iată-le:
No, amu-i iarăşi 2010! A fost un 2009 crizat şi, spun unii, 2010 va fi şi mai crizat. Cel puţin în prima jumătate. Şi ca tot omul, la cumpăna dintre ani, oricât de crizaţi ar fi ei (ani şi oameni), am apăsat pe tasta ‘egal’, fac recensământul anului defunct şi promisiunile, planurile pentru cel nou. Este o acţiune sănătoasă şi necesară. Lumea este în schimbare, schimbarea este în schimbare (dacă e să ne luăm după teoria Maya), iar noi trebuie să fim la curent cu toate şi să profităm de toate oportunităţile ca să avem succes în aceste condiţii. Sau măcar să supravieţuim (hmm, nu îmi place ideea, dar în anumite situaţii supravieţuirea însăşi este un succes!). Cu toate informaţiile astea ne facem un plan. Dar înainte de a plănui acţiunile viitoare trebuie să vedem ce am făcut, unde suntem, cum stăm, de unde începem noul an etc.
O colegă de pe Linkedin, studentă, căreia din curtoazie nu îi dau numele, mi-a trimis mesajul din imagine împreună cu acceptul pentru publicarea sa.
Cred că majoritatea dintre noi am fost puşi în situaţia de a alege între un tânar absolvent şi un candidat exeperimentat. Subiectul este sensibil, iar problema ridicată de el este spinoasă.
Tinerii absolvenţi merită şi trebuie să primească o şansă, însă, în acelaşi timp, ei trebuie să înţeleagă faptul că diploma de absolvire nu le garantează un loc de muncă.
Ceea ce le recomand eu tinerilor absolvenţi este să fie realişti. Companiile nu sunt organizaţii non-profit şi vor rezultate imediate de la angajaţi. Angajările se fac în funcţie de competenţe, de contribuţia pe care noul angajat promite să o aducă. Foarte adesea experienţa ajută. Această situaţie nu se va schimba, este la fel în ţările cu economie avansată şi în ţările emergente.
Important pentru tineri este să conştientizeze acest lucru şi să reacţioneze în interesul propriu. Sau pot să se lase afectaţi negativ, să se plângă de situaţie, să blameze companiile. Pentru binele lor le recomand să treacă peste supărare şi să îşi facă un plan.
Acesta este ‘Habit’-ul meu preferat. Nu pentru că am făcut un top ci pentru că este primul, deci cel mai greu de urmat. În marea majoritate a cazurilor inerţia este dificil de învins şi am nevoie de multă dorinţă, putere (fizică şi psihică) şi determinare pentru a schimba ceva. Vreau să mă ridic, însă gravitaţia mă trage în jos. Efortul pe care trebuie să îl depun este imens, dar atunci când reuşesc lucrurile devin mai simple.
Aşa se întâmplă şi cu cei ‘7 Habits’. Teoria îmi place, dar ca să îi aplic am nevoie chiar de primul: Proactivitate! Este un paradox, pentru a fi proactiv trebuie să îmi cultiv proactivitatea!
Încheiam articolul anterior despre ‘The 7 Habits of Highly Effective People’ de Stephen R. Covey cu afirmaţia că modul în care vedem lucrurile influenţează modul în care gândim şi acţionăm.
Pentru a demonstra acest lucru Covey ne prezintă un experiment făcut la Harvard Business School. Două grupuri de studenţi au primit două fotografii diferite. Una înfăţişa o femeie tânără, celaltă o femeie bătrână. Grupurile le-au privit atent timp de 10 secunde, după care profesorul coordonator a expus pe ecran fotografia din imaginea de mai jos, iar studenţii au fost întrebaţi ce văd. Aproape invarabil, cei din primul grup au susţinut că vad o fată tânără, iar cei din grupul al doilea au spus că văd o femeie bătrână. Cine a avut dreptate?
