Arhive pentru categoria ‘Dezvoltare’

Ce îi învăţăm pe copiii noştri?

Tuesday, September 7th, 2010

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

Robert Kiyosaki: We go to school to learn to work hard for money.

Cameron Herold: “Let’s raise kids to be entrepreneurs!”

Peste nici o săptămână începe şcoala. Vorbeam cu fiul pe această temă, despre faptul că intră în clasa a V-a, că lucrurile sunt altfel acum cu profesor la fiecare materie, bla, bla, bla. Lucruri care, deşi mă asculta, mi-am dat seama că nu-l interesează prea mult. Pentru că imediat ce m-am oprit să trag aer în piept mi-a zis-o repede şi scurt, ca să nu mai apuc să deschid gura: “Dar eu cum fac nişte bani ai mei? Trec în a V-a şi am voie acum.”

Mi-am adus aminte că şi anul trecut a avut o încercare de a vinde ceva colegilor de şcoală, însă i s-a interzis pentru că “nici măcar clasa a V-a nu este şi s-a apucat de afaceri prin şcoală“. Asta este tot ceea ce a reţinut el: în a V-a are voie. Bravo lui!

Şi am avut un soi de revelaţie: sistemul educaţional şi societatea ne învaţă să fim angajaţii perfecţi şi omoară orice fărâmă de spirit antreprenorial pe care se întâmplă, din când în când, să îl arate vreun elev.

Suntem programaţi să devenim angajţi umili, muncitori, dedicaţi trup şi suflet Companiei, să muncim până ne sar capacele. Părinţii se aşteaptă de la noi să ne luăm o slujbă ‘ca lumea’, să învăţăm pentru a deveni ingineri, avocati, doctori, să fim şi noi în rândul lumii, nu să umblăm după cai verzi pe pereţi încercând să o punem de câte-o afacere.

Învăţăm o grămadă de idioţenii, care nu ne folosesc la absolut nimic în viaţă, însă nimeni nu s-a gândit să bage în programă (chiar din şcoala generală) chestiuni pragmatice, cum sunt cele de mai jos:

Ce ar trebui să îi învăţăm pe copiii noştri

Ce ar trebui să îi învăţăm pe copiii noştri

Sau poate s-au gândit, însă este ‘mai bine’ aşa cum e acum… Hmmm.

Citeşte tot articolul »

Ce urmează?

Saturday, June 12th, 2010

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

“Tot ceea ce putea fi inventat a fost inventat.”

Această afirmaţie îi este atribuită, se pare că pe nedrept, lui Charles H. Duell, U.S. Commissioner of Patents.  Mai funny nu este cine a spus-o ci când: în 1899!!! De atunci şi până astăzi s-au inventat câteva chestii…

Aceasta nu este singura afirmaţie stupidă pe tema invenţiilor. Am ataşat un document cu câteva păreri interesante pe care, dacă vreţi să vă distraţi, îl găsiţi la acest link.

Întrebarea care îmi vine în cap citind afirmaţia de la început este: ce urmează? Habar n-am! Dacă aş şti ar vorbi şi ar scrie alţii despre mine :) . Dar nu încetez să mă minunez de ce le dă unora prin cap. De ceva vreme am devenit fan TED, o organizaţie nonprofit, care promovează idei de toate felurile. TED (www.ted.com) organizează conferinţe unde indivizi cu idei îşi prezintă invenţiile, proiectele, realizările deosebite. Au fost prezenţi şi în România, parcă anul trecut, dar nu am participat şi îmi pare rău.

Acum câteva zile un prieten bun mi-a adus aminte de un filmuleţ văzut pe TED şi care m-a lăsat paf. Un tânăr indian, Pranav Mistry, prezintă în cadrul TED India câteva dispozitive care facilitează interacţiunea universului fizic cu cel informaţional. El oferă o analiză detaliată a noilor sale invenţii numite Al Şaselea Simţ şi “laptop-ul” de hârtie. Îndrumătorul proiectului, Patty Maes, susţine că un astfel de dispozitiv va costa cât un telefon mobil.

Fără comentarii suplimentare vă invit să urmăriţi două filme despre această invenţie şi să vă spuneţi părerea. Pentru cei care vor să vadă şi traducerea pot selecta limba din dreapta butonului Play.

Citeşte tot articolul »

În graţiile lu’ şefu’

Saturday, June 5th, 2010

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

“Being a good employee is not being a suck up. Suck ups are not good employees; they are just being used.” – Anonymous

monkeyboss

Şefu'

Toată lumea ştie că prietenii ţi-i alegi, duşmanii te aleg ei pe tine, însă familia şi şefii ţi-i dă Dumnezeu. Acum, dacă din şefi îţi faci prieteni sau duşmani (mă rog, uneori familie, dar aici nu mă bag :) ) depinde în întregime de tine. Majoritatea dintre noi avem câte unul şi, cred eu, că ne-ar plăcea să îi intrăm în graţii. Uneori nimic nu ajută, dar asta-i altă poveste.

Ştiu, noi facem totul ca la carte, însă mai sunt unii prinşi cam des în offside şi care apoi dau vina pe şefi că sunt aşa şi pe dincolo. Pentru ei, nu pentru noi, Doamne fereşte, listez mai jos câteva recomandări care sper să îi ajute:

Citeşte tot articolul »

Principiul 90 / 10

Monday, May 31st, 2010

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

De fapt acest articol nu este scris de mine ci de Stephen Covey, autorul cărţii ‘The 7 Habits of Highly Effective People’.  Aveam în plan să scriu despre altceva, dar răsfoind notiţe mai vechi am dat peste  acest articol şi m-am decis să îl public. O parte din voi îl cuonaşteţi, aţii nu. Cred că este bine să îl citiţi sau să îl recitiţi pentru că acum, în perioada aceasta dificlă, avem nevoie să îl înţelegem şi să îl aplicăm mai mult ca oricând. Ideea acestui principiu are strânsă legătură cu Habit 1 propus de Covey.

Principiul 90/10

autor: Stephev Covey

Aplică Principiul 90/10 şi viaţa ţi se va schimba (prin modul în care reacţionezi). Dar care este acest principiu?

10% din viaţă este formată din ceea ce ţi se întâmplă. 90% din viaţa este decisă de modul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.

Principiul 90 / 10

Principiul 90 / 10

Ce înseamnă acest lucru?

Chiar nu ai control asupra a 10% din ceea ce ţi se întâmplă. Nu poţi opri avionul să întârzie, ceea ce îţi va strica tot programul. Un şofer  îţi ‘taie faţa’. În weekend o să plouă. Nu controlezi aceste lucruri. Dar cu celelalte 90% este altă situaţie. TU decizi celelalte 90%.

Cum? Prin reacţia ta. Nu poţi controla lumina roşie a semaforului, dar îţi poţi controla reacţia. Nuu lăsa oamenii să te păcălească; TU poţi controla modul în care reacţionezi.

Să folosim un exemplu. Iei micul dejun împreună cu familia. Fiica ta varsă ceaşca de cafea peste cămaşa ta de serviciu. Nu ai niciun control asupra a ceea ce tocmai s-a întâmplat. Ceea ce urmează va fi determinat de modul în care tu reacţionezi.

Citeşte tot articolul »

Ce-i de făcut când echipa de vânzări a amorţit!?

Monday, May 17th, 2010

scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro

Un bun prieten de-al meu, Marius Gîrlea, owner la www.jobsiro.ro, a deschis o discuţie pe LinkedIn, care sună cam aşa:

Nu vânzări!

Nu vânzări!

Care mai este baza de selecţie în vânzări? Mai sunt vânzările prima opţiune de rezervă a celor în căutare de job şi care nu îşi găsesc unul în domeniul lor?

La Târgul Absolvenţilor de acum 3-4 zile zeci de tineri ne-au contactat pentru un job solicitând explicitnu vânzări“! Este o întoarcere la 180o faţă de acum ceva timp când vânzările erau considerate o opţiune majoră, mai ales la start up.

Zilele acestea mă gândeam la ce ar trebui făcut atunci când echipa de vânzări a amorţit, s-a uzat, s-a atrofiat, oamenii pleacă şi nu ai cu cine să îi înlocuieşti? Astăzi jocul are alte reguli, impuse de creşterea ofertei, de aplatizarea diferenţelor de calitate, de sofisticarea clienţilor, de criză, de dispariţia graniţelor, de diversificarea metodelor de vânzare, de… de… de… Şi atunci ce să facă sărmanii agenţi de vânzări, bruiaţi de schimbări şi debusolaţi de viteza cu care acestea se petrec?

Citeşte tot articolul »