scris de Remus Bălan, co-fondator BizIQ.ro
Citeam un studiu american în care se spunea că la ei, acolo, majoritatea angajaţilor petrec în medie 10 ore pe lună plângându-se sau ascultându-i pe alţii plângându-se de şefi, companie, sistem etc. Şi mai ‘amuzant’ li se părea că o treime dintre angajaţi petrec 20 ore pe lună cu această îndeletnicire.
Negativism
Autorul se jură că este adevărat, că la început nu a crezut nici el, dar a organizat o cercetare la 200 de firme şi a obţinut rezultate identice.
Nu am făcut şi nici nu am cunoştinţă să se fi făcut la noi un astfel de studiu. Dar mi-e teamă de rezultate. Nu cred că noi, ca naţie, suntem mai buni sau mai răi decât alte popoare. Însă la cârcotit avem centură neagră!
De atunci am conştientizat fenomenul şi m-am surprins ‘exersându-l’ alături de colegi. De asemenea şi pe cei din echipa mea i-am ascultat ‘practicând’ plângerile. Fără să fi calculat, ci mai mult ca percepţie, tind să cred că îi ‘batem’ pe americani.
Un lucru este clar, atunci când ne plângem ne eliberam de energiile negative pe care le acumulăm. Şi acesta este un lucru bun. Dar de ce acumulăm aceste energii? Putem evita acumularea acestor energii? Cum?
Dacă judecăm la rece ne dăm seama că nu ajută compania, nici clienţii, nici persoana cu care discutăm, nici persoana sau sistemul despre care discutăm, nici măcar pe noi. Şi atunci de ce o facem?
Respectivul articol nu dădea răspunsuri acestor intrebări, însă am găsit altele în care se prezintă câteva motive, rezultate în urma altor studii. 1100 de angajaţi şi 300 de executivi HR, din companii americane şi canadiene, au fost rugaţi să îşi exprime sentimentele în legătură cu actualul loc de muncă. De asemenea au fost invitaţi să descrie locul de muncă ideal.
Nu cred că veţi fi surprinşi de faptul că raportul arată o diferenţă enormă între imaginea locului de muncă actual şi cel ideal. Nici de faptul că emoţiile negative au o contribuţie masivă la creşterea ratei de rulaj a personalului, la scăderea productivităţii şi a performanţei angajaţilor.
În urma măsurării naturii şi a intensităţii emoţiilor angajaţilor în legătură cu locul de muncă studiul spune că, în medie, jumătate dintre angajati au sentimente negative şi o treime intens negative. Motivele sunt următoarele:
>> cantitatea execesivă a muncii prestate (încărcătura muncii)
>> îngrijorarea că managerii nu sunt destul de abili să conducă cu succes compania / departamentul
>> nesiguranţa legată de viitor, în special de stabilitatea locului de munca pe termen mediu şi lung, venituri şi pensionare
>> lipsa provocărilor în munca pe care o prestează, lipsa implicării în luarea deciziilor, neluarea în seama a opiniilor proprii
>> nerecunoaşterea sau recunoaşterea insuficientă a meritelor, a contribuţiei şi a efortului; părerea că plata nu se face conform cu performanţa
Studiul arată că particianţii au o imagine clară asupra locului ideal de muncă. Angajaţii au identificat trei nevoi majore care să îi conducă spre performanţă şi dăruire pentru organizaţie:
>> nevoia de a fi conectaţi la – şi competenţi în munca prestată (hmm, cam pompos!)
>> nevoia de a-şi îmbunătăţi capacităţile, de a se dezvolta şi de a-şi construi o carieră
>> nevoia de recunoaştere
În experienţa mea nu am întâlnit compania perfectă şi locul de muncă ideal. Să fim realişti şi să recunoaştem: aşa ceva pur şi simplu nu există!
Treaba-i naşpa
Îmi aduc aminte cu cât entuziasm părăseam un loc de muncă şi mergeam la următorul. Iar după o perioadă parcă nu mai era aşa de bine… După o altă perioadă nu mai era bine deloc şi începeam să îmi caut alt loc de muncă (sau dădea norocul peste mine şi mi se oferea ceva mai BUN!). Iar ciclul se relua. Să nu îmi spuneţi că nu aţi trecut măcar o dată prin asta, cu excepţia situaţiei în care abia v-aţi angajat la primul loc de muncă, că nu vă cred.
Există studii, iar unii câştigă bani buni pentru că ne predau acest lucru: motivaţia este mare la angajare, apoi scade şi iar scade. Dacă ceva nu se întâmplă pentru a remotiva angajatul, acesta cârcoteşte, se plânge şi în final pleacă.
Partea rea este ca pe toată durata cât ‘nu mai este aşa de bine’ avem tendinţa să fim negativişti, să ne luăm aliaţi dintre colegi, să afle toţi că ‘treaba-i naşpa’. Nu mai performăm, nu ne mai implicăm si tot alţii sunt de vină. Nu e bine deloc! Pentru noi în primul rând, dar nici pentru cei din jur, pentru companie şi clienţi.
Ce-i de făcut? Am cules de-a lungul timpului multe sfaturi, pe care le voi publica într-un alt post. Acum spun doar atât: trebuie să ne antrenăm noi înşine să gândim pozitiv. Să ne intrebăm nu doar ‘acest comentariu este cu adevărat ceea ce cred?’ ci şi ‘acest comentariu aduce valoare?‘
Dacă raspunsurile sunt ‘nu’ şi ‘nu’, atunci să nu mai comentăm. Vremurile sunt grele şi este nevoie de multă încărcătură pozitivă în noi toţi pentru a le depăşi cu bine.
Hai să facem lucruri care aduc cu adevărat valoare şi să lăsam tot restul de-o parte!
‘Negativismul este o iluzie creată de minţi limitate pentru a se preteja şi a se apăra‘ – Ambika Wauters
‘Negativismul este scump. Companiile au costuri de milioane de dolari în fiecare ani din cauza negativismului‘ – Gary Topchik
Niciun monument nu a fost ridicat vreodată pentru cei care aduc critici. Ele sunt făcute pentru cei care le primesc.
PS: După ce am terminat de scris articolul am primit un mesaj cu ataşamanetul de mai jos. Replica de final este în ton cu subiectul 
********
Site-ul BizIQ.ro se află în construcţie, dar vă puteţi înscrie pentru a vă notifica în mometul lansării. Click aici.
********
Taguri: Locul de muncă, Self management